Zi crucială: DECIZIA privind reluarea turului 2 al prezidențialelor. Soarta democrației, în mâinile magistraților de la ICCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate, astăzi, recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale.

Procesul este programat de la ora 13:30, la Secția de contencios administrativ.

Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central și mai multe instituții (Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul General, Curtea Constituțională, Serviciul Român de Informații), dar și pe președintele Klaus Iohannis și pe Elena Lasconi (USR), solicitând anularea a două hotărâri ale BEC prin care s-a dispus reluarea alegerilor prezidențiale de la zero, în baza deciziei Curții Constituționale.

Pe 31 decembrie 2024, Curtea de Apel București a respins acțiunea deschisă de Călin Georgescu, însă acesta a făcut recurs.

În motivarea deciziei, Curtea de Apel București susținea că Biroul Electoral Central nu a făcut decât să pună în aplicare decizia Curții Constituționale din 6 decembrie de anulare a alegerilor, iar deciziile CCR sunt definitive și obligatorii, prin urmare nu pot fi analizate în instanță.

De asemenea, instanța spunea că, prin anularea alegerilor prezidențiale, BEC nu a încălcat drepturi civile și fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție (dreptul de a vota, de a fi ales).

În plus, Guvernul nu mai avea temei legal, după decizia CCR, să stabilească programul și data organizării turului doi al alegerilor.

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

„Nu mi-au plăcut anumite aspecte”. Trump explică de ce a blocat un ordin privind AI

Donald Trump a declarat, joi, că a amânat în ultimul moment semnarea unui ordin executiv privind inteligența artificială, relatează AFP. Semnarea trebuia să aibă loc...

Nuclearelectrica, despre SMR Doicești: Proiectul este conform normelor nucleare internaționale și este validat de AIEA

Dezvoltarea etapizată a proiectului SMR de la Doicești respectă toate etapele specifice unui proiect nuclear și este validată independent prin evaluări ale Agenției Internaționale...

Fond de 200 milioane euro pentru IMM-urile din România, disponibil din 2027

Guvernul și-a dat acordul de principiu pentru înființarea unui Fond la nivel național pentru IMM, administrat de Fondul European de Investiții.

ULTIMA ORĂ