Individ cercetat de oamenii legii după ce a filmat clipuri pornografice cu o minoră de 14 ani

Ce au transmis oamenii legii în acest caz

Conform comunicatului transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, bărbatul este cercetat pentru “pornografie infantilă în forma agravată a săvârșirii printr-un sistem informatic”.

„Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada mai – august 2024, în mod repetat şi în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, persoana cercetată ar fi folosit telefonul mobil personal şi ar fi produs şi stocat 24 de fişiere foto şi video, ce ar fi înfățișat o victimă minoră (14 ani), în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, persoana în cauză ar fi distribuit online aceste materiale pornografice, folosind un cont creat pe o platformă de socializare”, se arată în comunicatul IPJ.

Cercetările sunt făcute de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad şi de procurorii DIICOT, care au dispus reținerea suspectului, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a decis arestarea la domiciliu a acestuia, pentru 30 de zile.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Petrișor Peiu: Dacă Adrian Veștea ne invita, ne duceam la negocieri. Cele 90 de voturi AUR vor fi în bloc, nu separat.

Adrian Veștea nu i-a chemat pe membrii AUR la consultări. Confirmarea a venit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS chiar din partea lui Petrișor Peiu,...

Petrișor Peiu: Dacă Adrian Veștea ne invita, ne duceam la negocieri. Cele 90 de voturi AUR vor fi în bloc, nu separat.

Adrian Veștea nu i-a chemat pe membrii AUR la consultări. Confirmarea a venit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS chiar din partea lui Petrișor Peiu,...

Un mare lanț de magazine, prezent și în România, mărește salariile angajaților din Spania cu peste 12%

Acordul reînnoiește pactul din 2023 și va intra în vigoare retroactiv, de la 1 ianuarie 2026. Acesta prevede o majorare cumulată de 12,5% a...

ULTIMA ORĂ