Rafila: Plata muncii personalului medical nu este bazată pe performanţă. Acelaşi salariul primeşte un chirurg care face în fiecare zi 2-3 intervenţii şi un chirurg care face 2-3 intervenţii pe lună / Trebuie să rupem pisica asta

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că plata muncii personalului medical nu este bazată pe performanţă iar acelaşi salariul primeşte un chirurg care face în fiecare zi 2-3 intervenţii şi un chirurg care face 2-3 intervenţii pe lună. Rafila a mai spus că nu poate să plătească la fel personalul din spitale care duce greu sistemului de sănătate, spitale mari de urgenţă, mai ales în perioada asta, faţă de spitale la care gradul de ocupare a paturilor e 30 sau 40%. El a precizat că trebuie să rupem pisica asta şi că se angajează în acest sens. Potrivit ministrului, soluţia este dezvoltarea serviciului ambulatorii de specialitate şi înlocuirea, de exemplu, unor unităţi spitaliceşti, în unităţi ambulatorii care să facă şi spitalizare de zi, dar nu spitalizare de lungă durată.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Imperiul lui Ahmetov în România: de la Văcărești la Galați, oligarhul ucrainean vrea tot

Firma controlată de oligarhul Rinat Ahmetov a primit avizul de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești, iar jumătate din producție a fost deja vândută...

FOTOGALERIE Momente spectaculoase la Eurovision 2026

Finala Eurovision 2026 a adus pe scena din Viena unele dintre cele mai spectaculoase momente vizuale din ultimii ani, de la decoruri inspirate din...

Eurovision – Seara votului pentru Marea Finală, seara votului pentru Alexandra Căpitănescu

Sunt clipele votului în Marea Finală a Eurovisionului 2026. România este prezentă, după patru ani, cu o scenă care a scandalizat mult și care fusese,...

ULTIMA ORĂ