Sunday, February 1, 2026

Cât timp mai poți circula cu numere străine în România, în 2025? Reguli și obligații actualizate

Persoanele care au rezidența în România pot circula cu o mașină care are numere străine timp de maximum 90 de zile consecutive de la data intrării vehiculului în România.

După acest termen, autoturismul trebuie înmatriculat în România. Iar această regulă se aplică indiferent dacă țara de origine este membră UE sau nu.

În schimb, persoanele cu domiciliul în altă țară pot circula cu mașini cu numere străine pe întreaga perioadă a șederii lor în țara noastră. Condiția este de a nu avea rezidența în România și de a avea drept de ședere valabil.

Circulația cu un vehicul nedeclarat sau neînmatriculat mai mult de 90 de zile se sancționează cu amendă de peste 4.000 de lei, scrie promotor.ro. În plus, vehiculul va fi reținut de Poliție până la îndeplinirea obligațiilor legale.

În schimb, vehicule utilizate de misiuni diplomatice sau organizații internaționale au reguli speciale. Mașinile înmatriculate temporar în România sau în alte state membre UE pot circula fără restricții, conform normelor europene.

Documente necesare pentru a circula cu numere străinePentru a evita amenzile, șoferii trebuie să dețină mai multe documente. Acestea trebuie prezentate autorităților, în cazul unui control.

Mai exact, documentele necesare pentru a circula cu numere străine sunt:

– certificat de înmatriculare valabil emis de autoritățile din țara de origine- asigurare RCA valabilă pe teritoriul României- rovinietă- Inspecție Tehnică Periodică valabilă

Desigur, cel aflat la volanul mașinii e obligat să dețină un permis de conducere valabil pentru mijlocul de transport respectiv.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Februarie. Începe vacanța de schi. Calendarul pe județe

Vacanța de schi din 2026 se va desfășura între 9 februarie și 1 martie, în intervale diferite de la un județ la altul, potrivit...

Mărturia femeii care a descoperit rămășițele umane în Slobozia: „Am văzut o bucată de carne care părea a fi un picior”

Mai multe rămășițe umane au fost descoperite lângă o locuință din Slobozia de o femeie care își plimba câinele. Femeia a explicat, în exclusivitate...

Efectul planului britanic de acces extins la piața chineză: păpușile Labubu își deschis sediu european în Londra

Compania chineză Pop Mart, producătoarea celebrelor păpuși Labubu, a ales Londra drept sediu regional pentru Europa și va deschide încă șapte magazine în Regatul...

ULTIMA ORĂ