Wednesday, November 19, 2025

Românul înjunghiat și spitalizat în Egipt a fost repatriat, arată un comunicat MAE

Potrivit MAE, cetăţeanul român care a fost înjunghiat şi care era internat într-o unitate spitalicească din Sharm El-Sheikh, Egipt, a fost repatriat miercuri, iar operaţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi al Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv).

”MAE foloseşte această ocazie pentru a adresa mulţumiri instituţiilor române implicate în soluţionarea acestui caz dificil, precum şi autorităţilor egiptene, pentru sprijinul consistent acordat cetăţeanului român şi familiei sale”, adaugă reprezentanţii ministerului.

Totodată, MAE aminteşte că, prin intermediul Ambasadei României la Cairo, a făcut demersuri susţinute de asistenţă şi protecţie consulară pe lângă autorităţile egiptene competente, în vederea identificării celor mai adecvate soluţii pentru sprijinirea cetăţeanului român, menţinând în permanenţă legătura cu membrii de familie ai acestuia, cu autorităţile egiptene şi cu personalul medical.

”Datorită eforturilor complexe ale Ambasadei României la Cairo, ca urmare a dialogului intens purtat cu autorităţile locale din Sharm El-Sheikh, guvernoratul Sinai – Sud, autorităţile egiptene au decis ca tratamentul medical aferent îngrijirii cetăţeanului român, să fie acordat în regim de gratuitate, toate cheltuielile fiind suportate de autorităţile egiptene”, arată sursa citată.

Un cetăţean român care locuieşte în Marea Britanie a fost spitalizat în Egipt, după ce a fost înjunghiat în timp ce vizita, ca turist, Sharm El-Sheikh. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, vineri, că în urma demersurilor făcute de Ambasadei României la Cairo, contravaloarea tratamentului şi spitalizării sale – peste 30.000 de euro – va fi suportată de autorităţile egiptene, până la externarea sa, având în vedere că pacientul nu are o asigurare de călătorie. 

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Casa Albă colaborează cu Rusia la un nou plan de pace pentru Ucraina. Oficiali de rang înalt ai armatei SUA au venit la Kiev în încercarea de a relua...

Administraţia Trump a elaborat în secret un nou plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina, în consultare cu Rusia, a relatat marţi Axios,...

Accident grav în Pasajul Michelangelo din Timişoara. Un tânăr de 21 de ani a murit, altul a fost rănit

Un tânăr de 21 de ani a murit şi un pasager de 20 de ani a fost rănit, miercuri dimineaţă, după ce autoturismul în...

Operațiunea „Ziua Z”: DIICOT și Poliția Română efectuează 216 percheziții în țară vizând grupări de criminalitate organizată

Poliţia Română şi DIICOT efectuează, miercuri, 216 percheziţii în întreaga ţară, în cadrul operaţiunii denumită generic „Ziua Z”, fiind vizate grupări de criminalitate organizată....

ULTIMA ORĂ