Fost șef SRI, Virgil Măgureanu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Faptele de care este acuzat

“În continuarea comunicatelor de presă de publicate pe 15 ianuarie 2025, 16 ianuarie 2025, 17 ianuarie 2025 și 23 ianuarie 2025, informăm că în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informații, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecți pasivi secundari), lit. j) (1211 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, se arată în comunicatul citat.

Procurorii precizează, ca şi în cazul celorlalte persoane urmărite penal în dosar, că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.

“Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată sursa citată.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Diana Buzoianu spune în ce condiții ar reveni USR la guvernare: „Nu se poate sări peste niște pași”

Ministra Mediului Diana Buzoianu a declarat luni, la Digi24, că USR s-ar întoarce la guvernare după ce PSD ar recunoaște că nu are soluții...

Forțele armate aeriene ale SUA au lansat un atac cu muniții de precizie asupra a două petroliere sub pavilion iranian

Un avion de luptă american a dezactivat vineri două petroliere sub pavilion iranian și a lansat un atac cu muniții de precizie, a anunțat...

Cupa Mondiala 2026: Trei țări, trei categorii de prețuri. Unde pot călători mai ieftin suporterii?

Suporterii care vor dori să experimenteze live meciurile nu vor călători doar între stadioane, ci și între trei zone valutare, niveluri de prețuri și...

ULTIMA ORĂ