Filmul „Jaful secolului”, de Teodora Ana Mihai, după scenariul lui Cristian Mungiu, care este inspirat de furtul de la Kunsthal din Rotterdam, va fi prezentat la finalul săptămânii în Olanda, iar în toamnă va ajunge pe ecranele din România. Asemănările dintre jaful din 2012 şi cel recent al artefactelor dacice de la Muzeul Drents din Assen sunt izbitoare. În ambele cazuri spargerea s-a dat într-un muzeu din Ţările de Jos de o grupare de infractori care au pregătit minuţios fiecare pas, acţionând noaptea şi profitând de lipsa pazei, intrând şi ieşind din incinta muzeului în mai puţin de trei minute. În ambele cazuri poliţia a avut de la început înregistrări video cu momentul spargerii, însă din aceste imagini nu au rezultat informaţii concludente care să ducă la identificarea faptaşilor.
MAI MULT NEWS.RO





