Tragedia de pe râul Olt. Bărbatul și femeia care au căzut cu mașina în râu au DECEDAT: ce se întâmplă cu copilul de 5 ani aflat în autoturism

Potrivit celor mai recente informații, bărbatul a decedat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde fusese transportat în hipotermie şi în stop cardio-respirator. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă fără rezultat. Ulterior, și femeia de 23 de ani care era în maşină şi care fusese dusă la UPU Vâlcea a murit.

”Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor medicilor de a-i salva viaţa, pacientul în vârstă de 68 de ani adus aseară la Serviciul UPU, în stop cardiorespirator şi cu hipotermie severă, nu a mai putut fi resuscitat, fiind pronunţat decesul în cursul nopţii”, au transmis, miercuri dimineaţă, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

O maşină în care se aflau trei persoane a căzut, marţi seară, în râul Olt, în zona Mănăstirii Cornetu, Racoviţa, judeţul Vâlcea. Victimele nu au reuşit să iasă din autoturism, dar pompierii au tractat la mal maşina în care se aflau doi adulţi şi un copil, aceştia fiind predaţi echipajelor medicale.

Victimele au fost scoase din maşină inconştiente, fiind vorba despre un copil de aproximativ 5 ani, o femeie de 23 de ani şi un bărbat de 68 de ani, toti din comuna Perişani, judeţul Vâlcea.

ISU Vâlcea a precizat că apelul a fost făcut la 112 la ora 17.55, la 18.12 a ajuns primul echipaj la caz şi a fost lansată barca la apă, la 18.22 a început tractarea către mal, iar la 18.31 maşina a fost extrasă din apă. 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

250 de oameni, inclusiv copii, sunt dați dispăruți după ce o ambarcațiune cu migranţi s-a scufundat în Oceanul Indian

Aproximativ 250 de cetăţeni Rohingya şi din Bangladesh, inclusiv copii, sunt dispăruţi după ce ambarcaţiunea lor s-a răsturnat săptămâna trecută în Marea Andaman, potrivit...

Cresc pensiile cu 700 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine sunt pensionarii români care se vor bucura de această majorare

Vești noi pentru pensionarii din România. Începând cu data de 1 ianuarie 2027, unii dintre seniori ar putea beneficia de pensii majorate cu 700...

Incendiu puternic la un bloc social din Constanța: 9 persoane au rămas internate în spital, una în stare foarte gravă. Planul Roșu a fost activat

Pompierii au intervenit marți seară pentru a stinge un incendiu izbucnit la un bloc social din cartierul Henri Coandă, în municipiul Constanța. Potrivit Departamentului...

ULTIMA ORĂ