Trei turişti, blocaţi cu maşina pe un drum îngheţat din județul Cluj. Au fost salvaţi de jandarmii montani

Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj a anunțat miercuri că jandarmii montani au intervenit marți seară pentru salvarea a trei turiști care au rămas blocați cu mașina pe un drum înghețat din comuna Valea Ierii.

”Marți, 4 februarie, în jurul orei 19:00, în urma unui apel la SNUAU 112, primit de către dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Gilău a fost direcționat spre un grup de persoane, rămas blocat cu mașina în terenul înghețat, de pe raza satului Cerc, comuna Valea Ierii”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj.

La scurt timp de la formarea apelului, la fața locului au ajuns jandarmii montani care au tractat autoturismul celor trei turiști până în comuna Valea Ierii.

”Ajunși la locul indicat, jandarmii clujeni au auzit un glas: ”Cât demult ne bucurăm că vă vedem”. Cu ajutorul troliului din dotarea autospecialei, jandarmii i-au tractat pe cei trei turiști, după care i-au însoțit în siguranţă până în comuna Valea Ierii”, au mai transmis jandarmii.

Potrivit lor, persoanele salvate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și și-au putut continua drumul către casă. 

MAI MULT REALITATEA

Angajatul unei primării a găsit din întâmplare aur în valoare de 40.000 de euro în timp ce tundea gazonul

Un angajat al primăriei din Bannewitz, un mic oraș din Saxonia situat la sud de Dresda, tundea iarba lângă un bazin de retenție a...

Recomandăm și ...

Nicuşor Dan a vizitat victimele dronei ruseşti care a lovit blocul din Galaţi. Ce decizie a luat CNSU pentru familiile afectate

Preşedintele Nicuşor Dan a vizitat, vineri, la Galaţi, cele două persoane rănite după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuinţe şi...

Grevă săptămâna viitoare la Fabrica de Arme Cugir. Tot atunci, conducerea discută cu reprezentanții unei firme de armament din Germania

Sindicaliştii de la Fabrica de Arme Cugir anunţă că vor intra în grevă, miercurea viitoare, în timp ce conducerea fabricii va discuta cu oficialii...

Anunțul MAE după prăbușirea dronei rusești: „Are 72 de ore pentru a părăsi România”

Oana Țoiu a declarat vineri, după ce l-a convocat la sediul ministerului pe Ambasadorul Rusiei la București, că el a fost informat despre decizia...

ULTIMA ORĂ