A treia zi de căutări în lacul Zetea din Harghita în cazul tânărului dat dispărut – VIDEO

Tânărul a fost dat dispărut joi, 6 februarie, de către mama sa, din Odorheiu Secuiesc, care a anunțat că acesta a plecat de acasă încă din ziua de 3 februarie și nu s-a mai întors.El este căutat în acea zonă întrucât se bănuiește că ar fi intrat în lac, mașina sa fiind găsită parcată pe marginea apei.Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, la misiunea de sâmbătă participă un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială complexă de primă intervenție și o barcă, trei pompieri civili din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zetea, cu o autospecială, și opt persoane de la Serviciul Salvamont, dintre care un operator dronă și un scafandru, scrie Agerpres.Misiunea de căutare este una dificilă din cauza condițiilor neprielnice, și anume temperaturi foarte scăzute, lacul este înghețat, iar vizibilitatea este redusă.

Într-o postare pe Facebook a echipei Salvamont Vlăhița, care acționează în zonă, se precizează că în timpul căutărilor au fost utilizate diferite echipamente speciale, inclusiv sonar și dronă subacvatică sau unități de căutare cu câini, dar în ciuda eforturilor ample de cercetare nu s-a obținut încă niciun rezultat.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cupa Mondială 2026: „Nu este o ruşine” să pierzi cu 1-7 în faţa Germaniei, afirmă Dick Advocaat

„Nu este o ruşine” să pierzi cu 1-7 în faţa unei echipe a Germaniei de un nivel cu mult superior, a comentat duminică selecţionerul...

Olanda și Japonia au terminat le egalitate, patru goluri s-au dat după pauză

Aflate în Grupa F, alături de Suedia și Tunisia, Olanda și Japonia au oferit un spectacol după pauză, atunci când fiecare a marcat de...

Olanda și Japonia au terminat le egalitate, patru goluri s-au dat după pauză

Aflate în Grupa F, alături de Suedia și Tunisia, Olanda și Japonia au oferit un spectacol după pauză, atunci când fiecare a marcat de...

ULTIMA ORĂ