Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Emmanuel Macron: ”Securitatea Ucrainei este și securitatea Europei și a României. Suntem alături de Ucraina și din interes strategic”

Președintele interimar al României Ilie Bolojan a fost primit la Palatul Elysee de președintele Emmanuel Macron. Bolojan a fost întâmpinat cu garda de onoare. Liderul român a dezvăluit ce a discutat cu Macron.

„A fost o întâlnire foarte bună și-i mulțumesc pentru organizarea acestei întâlniri. Ne-am asigurat încă o dată că, așa cum Franța a fost alături de România în momentele foarte importante al istoriei țării noastre, și astăzi rămâne alături de noi. Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenței militare franceze în România la solicitarea țării noastre. Avem un contingent important francez, care contribuie alături de celelalte contingente ale țărilor aliate, ale Statelor Unite, la securitatea țării noastre și am confirmat că această prezență va fi consolidată în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.

„Am confirmat continuarea cooperării și dezvoltării în zona economică și în industria de apărare, având în vedere nu doar necesitățile regionale, dar și posibilitatea că această industrie să fie un pol de dezvoltare în România în anii următori. Îi mulțumesc președintelui Macron pentru această întâlnire și pentru prietenia față de țara noastră”, a precizat Ilie Bolojan.

Președintele interimar a reprezentat România la cea de-a doua reuniune de la Paris pe tema Ucrainei și a securității europene.

„În primul rând, o concluzie importantă este că securitatea Ucrainei este și securitatea Europei și a României”, a mai spus președintele interimar, după întâlnirea cu președintele Franței.

„Nu suntem alături de Ucraina doar dintr-un sentiment umanitar, în primul rând, din acest motiv și de nedreptate, ci suntem și din un interes strategic pentru țara noastră”, a mai spus președintele.

El a amintit că „scutul nostru a fost NATO”.

Mai mult, președintele Bolojan a vorbit și despre a doua concluzie importantă, care se referă la „colaborarea dintre țările europene și Statele Unite ale Americii poate să fie cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize, în așa fel încât nu doar să avem o încetare a focului, ceea ce este foarte bine, ci să avem o pace justă, în așa fel încât în anii următori să nu reînceapă un nou conflict, iar această pace justă și o pace echitabilă nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene”.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Despăgubiri pentru că nu erau șezlonguri libere. Un turist german a primit 1.000 de euro după ce nu a găsit șezlonguri la un hotel din Grecia

După ce în timpul vacanței în Grecia nu a reușit să găsească un șezlong pentru el și familia sa, deoarece alți oaspeți le ocupaseră...

Sepsi: Cosmin Matei a suferit o comoţie cerebrală la meciul cu Steaua / Precizările medicului Gheorghe Popa

Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a anunţat, vineri, că starea căpitanului Cosmin Matei este stabilă după accidentarea suferită la meciul cu Steaua, din Liga a...

Ziua Victoriei, sărbătorită la Paris. Cum a arătat ceremonia de pe Champs-Élysées, probabil ultima prezidată de Emmanuel Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a prezidat vineri, ceremonia oficială de la Arcul de Triumf din Paris, marcând cea de-a 81-a aniversare a victoriei aliaților...

ULTIMA ORĂ