Se dă bani de la stat pentru o categorie de angajați. În ce domeniu se oferă „PRIMA DE MURĂTURI”

Situație inedită în Brașov

Directorul companiei, Daniel Gligoraș, susține că acest beneficiu face parte din contractul colectiv de muncă și că banii sunt acordați în mod legal.

Totuși, nu toți angajații sunt de acord cu acest privilegiu. Muncitorii primesc, de obicei, sume mai mici, de doar câteva sute de lei, în timp ce persoanele din funcțiile de conducere încasează sume mult mai mari, ceea ce a generat nemulțumiri. „Cum să dai 2.000 de lei pe murături? Chiar așa? În timp ce pensionarii nu primesc nici măcar un ajutor?”, spun aceștia.

Criticile nu se opresc aici. O parte dintre locuitorii Brașovului, care plătesc pentru serviciile de apă și canalizare, nu înțeleg cum se pot acorda astfel de prime, în contextul în care prețul serviciilor a crescut recent. „Compania primește bani publici, iar salariile sunt foarte mari. Tarifele sunt printre cele mai ridicate din țară, iar acum aflăm că banii se duc pe prime pentru murături”, comentează un alt localnic pentru un site de știri.

Subiectul a generat un val de ironii și glume pe rețelele sociale, iar angajații companiei sunt adesea porecliți „gogoneaua” sau „conopida” de către cei din jur. „Săptămâna trecută m-am întâlnit cu un coleg și mi-au dat lacrimile. Toți mă strigă gogoneaua, conopida. ‘Mai ai bani? Dă-ne și nouă niște bani împrumut că aveți de la banii de murături’”, povestește unul dintre angajați.

În aceeași perioadă, Compania de Apă Brașov a aplicat o majorare a tarifului pentru serviciile de apă și canalizare, acesta crescând de la 13,28 la 14,44 lei pe metrul cub, ceea ce a adâncit și mai mult nemulțumirile publicului.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a reautorizat comercializarea IQOS ca produs din tutun cu risc modificat

Philip Morris International (PMI) este singura companie care a obţinut autorizaţii de comercializare pentru produse din tutun încălzit ca produse din tutun cu risc...

Percheziţii la o reţea de traficanţi de droguri care vindeau elevilor de liceu / Liderul grupării i-a învăţat pe ceilalţi membri modalităţi de prepare şi porţionare a drogurilor şi...

Poliţiştii şi procurorii DIICOT face, miercuri, 21 de percheziţii ăn judeţele Gorj, Mehedinţi şi Timiş, la membrii unei grupă de traficanţi de droguri, care...

Olguţa Vasilescu spune că nu are nimic personal cu Bolojan: „Nu e niciun scandal, nu au fost ţipete, nimic din toate astea”

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), respinge ideea potrivit căreia ea ar fi generat ruptura şi ar fi determinat conducerea partidului să facă demersurile...

ULTIMA ORĂ