Tragedie pe DN5. O femeie în vârstă de 74 de ani a murit în urma unui grav accident

Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul femeii de 74 de ani s-a făcut zop. La scurt timp, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, ambulanță, dar și elicopterul SMURD, care au găsit mașina răsturantă într-un șanț. 

Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au mai putut să fac nimic pentru victimă, deoarece nu mai prezenta semne vitale. 

“ISU Giurgiu a fost solicitat în urmă cu puţin timp să intervină pe DN 5, Giurgiu-Bucureşti, în afara localităţii Uzunu, judeţul Giurgiu, în urma producerii unui eveniment rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul

Detaşamentului Giurgiu şi Punctului de Lucru Călugăreni, cu o descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SAJ. În sprijin, a fost solicitat şi elicopterul SMURD. Maşina a fost găsită în afara părţii carosabile. Din nefericire, femeia, în vârstă de 74 de ani, a fost găsită încarcerată în autoturism, fără funcţii vitale”, au transmis ISU Giurgiu.

Potrivit reprezentanților intrituției, femeia de 74 de ani ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat cu toată viteza într-un cap de pod.

“Din primele cercetări, a reieşit faptul că o femeie, de 74 de ani, din comuna Chiajna, judeţul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism pe DN 5, km 39+800, pe sensul de mers Giurgiu-Bucureşti, ar fi pierdut controlul acestuia şi ar fi intrat într-un cap de pod. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul acesteia”, au spus cei de la ISU Giurgiu.În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească cauzele și circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier. 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Principalul consilier al lui Zelenski consideră că Ucraina se apropie de un acord de pace cu Rusia: „Nu cred că va mai dura mult”

Principalul negociator al Ucrainei în relația cu Rusia a declarat că vede progrese către un posibil acord de pace cu Kremlinul și a adăugat...

Ministrul Economiei: Clădirea din Șoseaua Olteniței, ocupată de 18 ani fără ca statul să încaseze chirie, a revenit în patrimoniul statului

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat că un imobil din Șoseaua Olteniței, folosit timp de 18 ani fără ca statul să încaseze chirie, a...

Nicușor Dan și președintele Poloniei vor conduce summitul B9 de la București. Liderii care și-au confirmat participarea

Preşedintele Nicuşor Dan şi omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor coprezida, pe 13 mai, la Palatul Cotroceni, Summitul Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor...

ULTIMA ORĂ