Un jandarm s-a sinucis chiar de Ziua Jandarmeriei. Bărbatul și-a tras un glonț în cap

Din primele informații, subofițerul Constantin Olari, de 34 de ani, s-a împușcat în cap cu pistolul din dotare. Era angajat în Jandarmerie din 2014, iar la Suceava activa din 2017, potrivit Monitorul de Suceava.

El a fost găsit de către colegi în momentul când aceștia au venit dimineață la serviciu.

Ancheta a fost preluată de un procuror militar de la Parchetul Militar Iași.

„Jandarmeria Suceava regretă profund tragicul incident petrecut în timpul serviciului, în urma căruia un subofițer în vârstă de 34 de ani, din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Vatra Dornei, a fost găsit decedat, prezentând o plagă prin împușcare la nivelul capului. Evenimentul a fost descoperit de către colegii care au intrat în tura de serviciu, iar imediat a fost apelat numărul unic de urgență 112. Din nefericire, echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia. Jandarmul își desfășura activitatea în Jandarmeria Română din anul 2014, iar în cadrul IJJ Suceava din 2017. Acesta a fost evaluat psihologic în noiembrie 2022, unde a fost declarat apt”, anunță Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava.

Ziua Jandarmeriei Române este marcată în fiecare an la 3 aprilie, 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Champions League: Atletico și PSG s-au calificat în semifinale după ce au eliminat Barcelona, respectiv Liverpool

Atletico Madrid s-a calificat marţi seara în semifinalele Champions League, chiar dacă a cedat, pe teren propriu, scor 1-2, cu FC Barcelona. La general,...

Donald Trump a vorbit despre înfrângerea lui Viktor Orban

Preşedintele american Donald Trump a făcut marţi o declaraţie cu privire la rezultatul alegerilor din Ungaria la finalul unui interviu telefonic cu „Corriere della...

FOTO Intrare pe piața rezidențială din Pipera. Florian Șerbănuț, proprietarul uneia dintre cele mai mari companii de merchandising din România, vine cu un bloc boutique

Antreprenorul Florian Șerbănuț, proprietarul FMCG Marketing & Distribuție, una dintre cele mai mari companii de merchandising din România, își pregătește intrarea pe piața imobiliară...

ULTIMA ORĂ