Doi polițiști din Olt s-au luat la bătaie, după o șicanare în trafic, la Slatina. Unul dintre agenți a ajuns la spital

Doi polițiști din Olt s-au luat la bătaie, după ce s-au șicanat în trafic, pe o stradă din municipiul Slatina, transmite portalul Euro Oltenia Info. Unul dintre agenți, 35 de ani, a ajuns la spital. Incidentul a fost confirmat de IPJ Olt.

Incidentul a avut loc duminică, 28 ianuarie, pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina. Între cei doi polițiști, unul de 32 de ani, din Slatina, și celălalt de 35 de ani, din Curtișoara, care nu se cunoșteau, a izbucnit un conflict, după o șicanare în trafic. Ulterior, bărbații au coborât din mașini s-au luat la bătaie.

Potrivit IPJ Olt, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 12.00. La fața locului, s-au deplasat ofițerii din cadrul Poliției Slatina și un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului de 35 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Poliția Olt a confirmat că „în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi bărbați sunt polițiști, astfel că au fost demarate verificări interne”.

„În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea de măsuri legale”, a mai precizat IPJ Olt.

Foto: Euro Oltenia Info

Nicușor Dan ar urma să-l desemneze pe Eugen Tomac joi seara

Președintele Nicușor Dan ar urma să-l desemneze, joi seara, în jurul orei 18.00, pe Eugen Tomac pentru a forma noul guvern, spun, pentru MEDIAFAX,...

Recomandăm și ...

Rusia dă în judecată Rheinmetall pentru 47 de milioane de euro. Moscova cere despăgubiri pentru contractul privind centrul de instruire unde trupele ruse s-au pregătit pentru invadarea Ucrainei

Moscova cere despăgubiri pentru contractul privind centrul de instruire unde trupele lui Vladimir Putin s-au pregătit pentru invadarea Ucrainei, deși juriștii ruși admit că...

Nicușor Dan ar urma să-l desemneze pe Eugen Tomac joi seara

Președintele Nicușor Dan ar urma să-l desemneze, joi seara, în jurul orei 18.00, pe Eugen Tomac pentru a forma noul guvern, spun, pentru MEDIAFAX,...

Groenlanda, din nou în atenția SUA. Marco Rubio: „Este o componentă-cheie a apărării antirachetă”

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că discuțiile dintre Statele Unite, Danemarca și Groenlanda privind utilizarea insulei în cadrul apărării colective continuă...

ULTIMA ORĂ