Nicușor Dan vrea încă un mandat. Cu ce partide a bătut palma ca să îl susțină la Capitală

Liderii celor trei partide care formează Alianţa Dreapta Unită şi-au exprimat, duminică, susţinerea pentru un nou mandat al lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei.Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune, susţinute de Cătălin Drulă, Eugen Tomac şi Ludovic Orban, după ce USR, PMP şi Forţa Dreptei şi-au anunţat programul electoral pentru europarlamentare.”Este, cred, un lucru evident că suntem cele trei formaţiuni politice care l-au susţinut pe domnul Nicuşor Dan şi care în continuare susţin munca care se face la Primăria Generală. Un primar în funcţie este candidatul natural, în continuare. Din partea noastră, există toată susţinerea”, a anunţat Cătălin Drulă.”Nicuşor Dan va fi şi după alegerile din acest an primar general al Capitalei, pentru ca în spatele lui Nicuşor Dan, pe lânga voturile noastre, vor fi şi voturile bucureştenilor cinstiţi şi oneşti, iar bucureştenii vor şti că un vot pentru PNL în Capitală este de fapt un vot pentru PSD. Şi noi vom avea grijă să îi informăm pe cetăţeni să nu îşi risipească voturile şi sunt convins că energiile noastre vor reaşeza scena politică aşa cum trebuie şi aşa cum aşteaptă cetăţenii români”, a declarat liderul PMP, Eugen Tomac.Ludovic Orban a acuzat “rechinii imobiliari” că încearcă să “recaptureze” Bucureştiul şi a subliniat că este “fundamental” ca administraţia locală să fie condusă de un om “preocupat în primul rând de îmbunătăţirea vieţii” cetăţenilor.”Sigur că nu îl considerăm pe Nicuşor Dan perfect şi că şi-a îndeplinit chiar toate obiectivele pentru care a fost ales primar. Pe de altă parte, vedem foarte clar că rechinii imobiliari şi toţi cei care au jefuit bugetele locale au câştigat în mod ilegal de pe urma unor relaţii nepotrivite cu Primăria Capitalei, atât pe vremea lui Oprescu, cât şi pe vremea lui Gabriela Firea. Îşi ascut săbiile şi încearcă să recaptureze Bucureştiul. Pentru noi este fundamental ca Bucureştiul să rămână pe mâna unui primar care să fie preocupat în primul rând de îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor şi de finalizarea proiectelor pe care s-a angajat să le ducă la bun sfârşit decât de jocuri de natură politică sau de reocuparea Primăriei de către rechinii imobiliari şi de către toate fracţiunile care au jefuit de-a lungul timpului Bucureştiul”, a spus Orban. 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dominic Fritz: Timişoara a fost desemnată în această seară Destinaţia Anului 2026 în România / În 2025, turismul din Timişoara a continuat să crească, în contrast cu tendinţele naţionale,...

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, joi seară, că Timişoara a fost desemnată Destinaţia Anului 2026 în România şi a câştigat locul I...

Bilanţul atacului masiv asupra Kievului a ajuns la 16 morţi şi peste 50 de răniţi. Cancelarul Merz: Moscova mizează pe escaladare mai degrabă decât pe negociere. Alte reacţii europene

Bilanţul bombardamentelor masive ruseşti care au lovit Kievul în noaptea de miercuri spre joi a ajuns la 16 morţi, dintre care doi copii, reducând...

Eurovision: România se califică în finală într-o ediție marcată de controverse și acuzații privind „preluarea” concursului de către comunitatea LGBT

România s-a calificat în finala Eurovision, într-o seară tensionată la Viena, dominată de spectacol, mize politice și dezbateri ideologice tot mai vizibile în jurul...

ULTIMA ORĂ