Controversatul Tristan Tate "a luat lumină" la Dubai, după ce în trecut îi îndemna pe creștini să se convertească la Islam – FOTO

Ioan Lazăr, politician din Alba, a fost cel care a postat o imagine alături de Tristan Tate și a relatat episodul, pentru ziarulunirea.ro.

„Nu ne cunoaștem dar, întâmplător, fiind prezent și el la slujbă, și-a aprins lumânarea de la mine și a făcut o fotografie”, a precizat Lazăr.

Mulți români au ales să petreacă sărbătorile pascale 2025 în Dubai, cea mai mare parte dintre ei fiind prezenți și la slujba de Înviere.

Tristan Tate s-a convertit public la islam în octombrie 2022 și a fost văzut rugându-se într-o moschee din Dubai. Mai mult, controversatul influencer al “masculinității toxice” a afirmat, la vremea respectivă, că “orice creștin care crede în bine și înțelege adevărata luptă împotriva răului trebuie să se convertească”, potrivit Newsweek. 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alba: Trei femei, rămase blocate cu un autoturism în zona montană Poiana Muierii, ajutate de jandarmii montani – VIDEO

Trei persoane care, duminică după amiază, au rămas blocate cu un autoturism în zona montană a judeţului Alba, au fost sprijinite de jandarmii montani...

Israel: Evreii ultraortodocşi care refuză înrolarea în armată, sancționați financiar. Consecințe pentru Benjamin Netanyahu

Curtea Supremă din Israel a ordonat duminică autorităţilor de stat să aplice sancţiuni financiare evreilor ultraortodocşi care refuză înrolarea obligatorie în forţele armate, transmite...

Un bărbat din Germania a câștigat la Loto 44 de milioane de euro și nu i-a spus nimic soției sale zile întregi

Un bărbat din Bavaria a câștigat 44 de milioane de euro la loterie. Conform informațiilor furnizate de Lotto Bayern, bărbatul va primi exact 44.200.989,10...

ULTIMA ORĂ