Vaticanul a publicat testamentul Papei Francisc. Care a fost ultima sa dorință

”Miserando atque Eligendo” (îndurându-se și alegând). În numele Sfintei Treimi. AminSimțind că se apropie apusul vieții mele pământești și, cu o vie speranță în viața veșnică, doresc să-mi exprim voința mea testamentară numai în ceea ce privește locul înmormântării mele.Am încredințat viața mea și slujirea mea preoțească și episcopală Maicii Domnului nostru, Preasfânta Maria. De aceea, cer ca rămășițele mele pământești să se odihnească așteptând ziua învierii în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare, din Roma).Doresc ca ultima mea călătorie pământească să se încheie chiar în acest sanctuar marian străvechi, unde mergeam pentru rugăciune la începutul și sfârșitul oricărei călătorii apostolice ca să-i înmânez cu încredere intențiile mele Maicii Neprihănite și să-i mulțumesc pentru grija docilă și maternă. Cer ca mormântul meu să fie pregătit în nișa navei laterale, dintre Capela Paulină (Capela icoanei Salus Populi Romani) și Capela Sforza, din bazilica papală menționată, după cum este indicat în atașatul adiacent. Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără vreun ornament special și cu o singură inscripție: Franciscus.Cheltuielile pentru pregătirea înmormântării mele vor fi plătite cu suma binefăcătorului pe care am dispus-o și care a fost transferată bazilicii papale Santa Maria Maggiore, pentru care am avut grijă să dau instrucțiunile oportune monseniorului Rolandas Makrickas, comisar extraordinar al Capitolului liberian.Domnul să le dăruiască răsplata meritată celor care au ținut la mine și care vor continua să se roage pentru mine. Suferința care s-a făcut prezentă în ultima parte a vieții mele am oferit-o Domnului pentru pacea în lume și fraternitatea între popoare.Sfânta Marta, 29 iunie 2022Francisc”

Apropiații Papei Francisc vorbesc despre activitățile din ultimele sale zile, în ciuda bolii grele. „A ales să nu se menajeze”

MAI MULT REALITATEA

Minivacanță de 3 zile pentru mii de români. Cine va avea liber de vineri

Pentru personalul din învățământul preuniversitar, sfârșitul acestei săptămâni se va transforma într-o minivacanță de trei zile, care va include vineri, sâmbătă și duminică. Ziua...

Recomandăm și ...

Planul B al Chișinăului: Moldova ia în calcul unirea cu România în cazul în care procesul de aderare la UE intră în impas. „Va exista un preț”

Vicepremierul Republicii Moldova a afirmat că unirea cu România rămâne un scenariu posibil dacă negocierile de aderare la Uniunea Europeană nu vor avansa conform...

Pentru jumătate dintre patronii IMM din România este greu să-și găsească angajați cu aptitudinile potrivite (Eurobarometru)

Pentru aproape jumătate dintre firmele mici și mijlocii (IMM) din România este greu să-și găsească angajați cu aptitudinile potrivite, iar majoritatea se confruntă cu...

Lovitură comercială din SUA: taxe vamale pentru 60 de țări suspectate de muncă forțată

Administrația Trump a propus marți taxe suplimentare de 10% sau 12,5% asupra importurilor din 60 de țări, după ce a constatat că eșecul acestora...

ULTIMA ORĂ