Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Zeci de copaci, puși la pământ

Zeci de copaci au dispărut, inclusiv un nuc bătrân care nu a mai fost trecut în avizul de defrișare, probabil pentru că este specie protejată, potrivit unor surse din instituție citate de cetateanul.net. Defrișarea a fost semnată personal de Nicușor Dan, la fel ca și autorizația de construire care încalcă flagrant planurile de urbanism zonal (PUZ Zone Construite Protejate 16 Calea Victoriei și PUZ-ul Calea Victoriei 25-27) care permiteau construirea numai cu condiția „Să nu afecteze vegetația existentă (arbori)”.

Asta, în condițiile în care primarul a refuzat să pună în aplicare hotărâri definitive ale instanței care îl obligau să autorizeze construcții pe terenuri private, pe motiv că acolo s-ar afla spații verzi.

Zeci de copaci din parcul Academiei Române, din Calea Victorie 125, din zona istorică a Capitalei și protejată de lege, au fost răpuși de drujbe, pentru a face loc unei clădiri moderne din metal și sticlă – proiectul „Reabilitare, consolidare, modernizare, extindere a sediului istoric al Academiei Române și construire corp nou Aula”. Copacii au fost tăiați și pentru amenajarea a 42 de locuri de parcare, conform proiectului.

Totul s-a făcut cu largul concurs al primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, care a avizat defrișările fără crâcnire.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Avantaje pe front, presiuni pe plan intern: miza politică a războiului purtat de Netanyahu cu Iranul

Războiul cu Iranul avea menirea de a aduce o victorie decisivă asupra Teheranului, care să-i asigure prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu un loc în istorie....

Avantaje pe front, presiuni pe plan intern: miza politică a războiului purtat de Netanyahu cu Iranul

Războiul cu Iranul avea menirea de a aduce o victorie decisivă asupra Teheranului, care să-i asigure prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu un loc în istorie....

Ursula von der Leyen îi cere lui Peter Magyar să „realinieze” Ungaria la „valorile europene”, pentru a debloca fondurile UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit marți cu Peter Magyar, viitorul premier al Ungariei, după alegerile parlamentare de duminică. Von der Leyen...

ULTIMA ORĂ