Peste 49.000 de bărbaţi arestaţi de la începutul războiului, în 2022, încercând să fugă din Ucraina, anunţă grănicerii. Majoritatea încearcă să se sustragă mobilizării fugind prin regiunea ucraineană poroasă Transcarpatia în România şi Ungaria

Peste 49.000 de persoane au fost arestate în Ucraina după ce au încercat să fugă traversând ilegal frontiera, de la instituirea legii marţiale, în 2022, în urma invaziei Rusiei, anunţă miercuri grănicerii ucraineni, relatează AFP.

Bărbaţii ucraineni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani au interdicţia de a părăsi Ucraina – fără nicio excepţie.

Cei care vor să se sustragă mobilizării militare trec ilegal frontiera, uneori cu riscul vieţii.

”Începând de la 24 februarie 2022, 45.000 de cetăţeni ucraineni, bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, au fost arestaţi de către Serviciul Naţional al Grănicerilor” în timp ce încercau să părăsească ţara în secret, declară AFP un purtător de cuvînt al grănicerilor, Andrii Demcenko.

Ale ”aproape 4.000” de persoane au fost arestate pentru că au încercat să treacă frontiera prin puncte de trecere legale, ”cu ajutorul unor documente false”, precizează el.

Majoritatea ucrainenilor încearcă să fugă prin regiunea Transcarpatia (vest), muntoasă şi împădurită – o zonă poroasă care se află la frontiera cu România şi Ungaria, aflată mult timp în centrul unor activităţi de trafic.

De la începutul invaziei ruse a Ucrainei, în februarie 2022, Kievul încearcă să lupte împotriva unor reţele de trecători ilegali.

În ianuarie, poliţia ucraineană anunţa că a efectuat ”peste 600 de percheziţii” în vederea arestării unor organizatori care au ajutat ”sute de bărbaţi” să treacă frontiera ilegal.

Sistemul mobilizării militare – pătat de scandaluri – este foarte criticat în Ucraina şi este larg considerat drept ineficient, corupt şi nedrept.

În urma acestor critici, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a destituit, în 2023, pe toţi oficialii regionali însărcinaţi cu mobilizarea.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Venezuela l-a trădat pe omul lui Maduro / Alex Saab, cel mai valoros om al lui Maduro, a fost deportat în SUA

Omul de afaceri columbian, grațiat de Biden în 2023 în cadrul unui schimb de prizonieri, ar putea depune acum mărturie împotriva lui Nicolás Maduro,...

Cele 516 puncte care au așezat Bulgaria pe harta Eurovision

Dara a câștigat ediția aniversară, a 70-a, a Concursului Eurovision pentru Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, aducând, astfel, țării sale prima victorie din istoria participării...

Cele 516 puncte care au așezat Bulgaria pe harta Eurovision

Dara a câștigat ediția aniversară, a 70-a, a Concursului Eurovision pentru Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, aducând, astfel, țării sale prima victorie din istoria participării...

ULTIMA ORĂ