Ilie Bolojan, despre concedii fără plată: Nu văd niciun fel de problemă ca la un moment dat, constatându-se că nu poţi să-ţi reduci personalul, să recurgi şi la o astfel de situaţie / Va fi introdusă răspunderea celor în poziţii de conducere

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre scenariul în care se va ajunge la concedii fără plată, că nu vede niciun fel de problemă ca la un moment dat, constatându-se că nu poţi să-ţi reduci personalul, să se recurgă şi la o astfel de situaţie, el precizând că va fi introdusă răspunderea celor în poziţii de conducere. ”Nu poţi să iei nişte măsuri, să estimezi nişte efecte şi apoi să vezi că, prin diferite tehnici, aparatul public şi-a făcut detaşări, şi-a transformat posturile în posturi unice, a mai găsit tot felul de formule şi-a mai mutat sporurile dintr-o zonă în alta”, a mai spus Bolojan, arătând că această chestiune nu va mai merge.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Olguţa Vasilescu spune că nu are nimic personal cu Bolojan: „Nu e niciun scandal, nu au fost ţipete, nimic din toate astea”

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), respinge ideea potrivit căreia ea ar fi generat ruptura şi ar fi determinat conducerea partidului să facă demersurile...

Deutsche Telekom ar putea fuziona cu T-Mobile

Deutsche Telekom vizează o fuziune completă cu operatorul american T-Mobile.

Deutsche Telekom ar putea fuziona cu T-Mobile

Deutsche Telekom vizează o fuziune completă cu operatorul american T-Mobile.

ULTIMA ORĂ