Reacția dură a sindicatelor după măsurile anunțate de Bolojan: Sunt dureroase şi nediscutate. Nu aşa se guvernează

Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis miercuri seară că măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan sunt „dure” și au fost luate fără consultarea partenerilor sociali.

”Blocul Naţional Sindical atrage atenţia că măsurile anunţate astăzi de premierul Ilie Bolojan sunt dureroase şi nediscutate cu partenerii sociali”, a transmis, miercuri, BNS, într-o postare pe pagina de Facebook.

”Nu cred că poate să regleze cu noi îngheţarea pensiilor, că nu noi hotărâm îngheţarea pensiilor, a salariilor. Chestiunea asta e cusută cu aţă albă. El vine şi ne face bine cu forţa şi pe noi nu ne întreabă?”, a declarat vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.

Potrivit acestuia, ”toată povara se duce în spinarea consumatorului final”.

”Pe noi, sindicatele, ne ignoră. I-am cerut de o lună dialog şi asumare comună. Nu aşa se guvernează”, a mai transmis liderul sindical.

Pericolul creșterii TVA
BNS atrage atenţia că măsuri precum majorarea TVA vor adânci inflaţia şi vor scădea puterea reală de cumpărare a lucrătorilor, fără ca firmele să fie afectate în mod real.

”Blocul Naţional Sindical solicită consultări reale, transparenţă şi solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate! Vom reveni pe acest subiect în urma consultărilor interne cu sindicatele şi federaţiil afiliate BNS”, a mai transmis liderul sindical.

Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea până la întrunirea ECOFIN de săptămâna viitoare.

Între aceste măsuri este prevăzută creşterea TVA, dar şi a accizelor la mai multe produse.

 

MAI MULT ȘTIRILE PRO TV

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Lucrări la sistemul de termoficare din Capitală. Peste 1.000 de blocuri rămân fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica București a transmis, vineri, că „în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei...

Statele Unite, îngrijorate că un echipament ASML pentru cipuri ar fi ajuns în China

Secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, a transmis companiei ASML că Washingtonul este îngrijorat că una dintre cele mai avansate mașini ale sale pentru...

Preşedinte PNL Maramureş reclamă ”o contradicţie evidentă”: Unii dintre cei 16 reclamanţi care contestă în instanţă mandatul stabilit de BPN au acordat, la rândul lor, mandate pentru susţinerea lui...

Preşedintele PNL Maramureş, deputatul Ionel Bogdan, reclamă, vineri, ”o contradicţie evidentă”: unii dintre cei 16 liberali care au atacat în instanţă mandatul stabilit de...

ULTIMA ORĂ