Bacalaureat 2025, rezultate finale. După contestații au fost modificate notele la aproape 38.000 de lucrări

Ministerul Educaţiei anunţă, miercuri, că pentru 37.947 de lucrări ale elevilor care au susţinut Bacalaureatul notele au fost modificate, după contestaţii, în plus sau în minus. La Română şi Limba maternă, peste 50% dintre note au avut modificări sub 0.5 puncte, iar la probele profilului, procentul lucrărilor cu note puţin modificate a depăşit 70%.

MAI MULT DIGI 24

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

BBC: SUA poartă negocieri secrete pentru deschiderea de noi baze militare în Groenlanda

Statele Unite poartă negocieri periodice cu Danemarca pentru extinderea prezenţei militare americane în Groenlanda, potrivit mai multor oficiali familiarizaţi cu discuţiile, iar negocierile dintre...

Donald Trump spune că ia „serios” în considerare transformarea Venezuelei în cel de-al 51-lea stat american

Preşedintele Donald Trump, care se laudă cu uşurinţă că el este cel care „controlează” Venezuela, după mai bine de cinci luni de la capturarea...

Hantavirus – Nava Hondius a plecat din nou pe mare spre Ţările de Jos, având la bord un mort. Unii dintre pasagerii debarcaţi în Tenerife au avut căderi nervoase

Operaţiunile de evacuare a navei MV Hondius, care au început duminică sub protecţie maximă, s-au încheiat luni seara, permiţând celor peste o sută de...

ULTIMA ORĂ