Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, marți, la Digi24, că România plătește „aproape cea mai scumpă energie din lume” pentru că, în urmă cu 5 ani, a început un proces prin care a închis „foarte multe capacități de producție a energiei electrice bazate pe gaz și cărbune”. Acesta a subliniat că, deoarece România nu are capacități de stocare a energiei provenite din surse fotovoltaice, exportă la un preț mic, de 0,2 euro pentru 1 MWh. Oficialul precizează că abordarea sa la Minister este de a investi „masiv în reactoare nucleare, în gaz și în capacități de stocare, anume baterii, pentru a putea echilibra prețul pe piață și pentru a putea avea o energie mai ieftină în perioada 6.00-22.00”.
MAI MULT DIGI 24