Ministerul Sănătății a suspendat activitatea clinicii de stomatologie din București unde o fetiță de 2 ani a murit după anestezie. Inspecția Sanitară de Stat a descoperit nereguli și au fost aplicate amenzi de 100.000 de lei. Ministerul anunță că va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Ministerul Sănătății informează că, Inspecția Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025.
În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformități de natură administrativă, inclusiv funcționarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deținerea autorizației sanitare de funcționare.
Ca urmare a abaterilor identificate, activitatea medicală a fost suspendată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 lei.
MAI MULT DIGI 24




