Tuesday, November 18, 2025

Paul McCartney se alătură protestului industriei muzicale faţă de inteligenţa artificială cu o piesă silenţioasă

Paul McCartney, fostul membru al trupei The Beatles, considerat probabil cel mai mare compozitor britanic în viaţă, lansează o piesă înregistrată aproape complet silenţioasă, ca parte a protestului industriei muzicale împotriva furtului drepturilor de autor de către companiile de inteligenţă artificială, conform The Guardian.

MAI MULT NEWS.RO

Ucraina şi FMI au început negocierile pentru un nou program de finanţare. Care sunt prioritățile discutate

Liderii Ministerului Finanţelor din Ucraina, ai Băncii Naţionale a Ucrainei şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional au început discuţiile privind un nou program de...

Recomandăm și ...

A nins la Suceava: unde se așteaptă ca stratul de zăpadă să atingă 6 – 12 cm

Jumătatea lunii noiembrie a venit cu vreme rece, dar și cu primele ninsori. Primii fulgi de nea și-au făcut apariția în Suceava, în timp...

Schimbare radicală de abordare a SUA în Orientul Mijlociu. Tranzacția de miliarde care schimbă perspectivele

Preşedintele Donald Trump a declarat luni că intenţionează să aprobe vânzarea de avioane de vânătoare F-35 fabricate în SUA către Arabia Saudită, cu o...

Corpul de control al Ministerului Sănătății, verificări la spitalul din Târnăveni după imaginile cu pacienți ținuți în condiții mizere

Corpul de control al Ministerului Sănătății a ajuns, marți dimineață, la spitalul din Târnăveni, în secțiile de psihiatrie unde au fost descoperiți pacienți ținuți...

ULTIMA ORĂ