Wednesday, January 21, 2026

Ultima șansă de a salva vechea ordine mondială. Trump impune un nou „Consiliu de Pace”, iar Rusia spune că acum funcționează legea celui mai puternic

În a doua zi la Davos, liderii politici și economici ai marilor state discută astăzi despre provocările geopolitice actuale, toate acestea sub tema general „Un spirit de dialog”. Toate aceste întâlniri de la Davos au loc în contextual în care marile state vorbesc despre o nouă ordine mondială.

Cu o zi înainte de vizita la Davos, Donald Trump a distribuit mesajele private de la liderii europeni despre Groenlanda, subiect care se află pe agenda președintelui american la Forumul Economic de la Davos.

Președintele Statelor Unite are pe agendă trei teme principale pe care vrea să le abordeze la Davos.  Miercuri, Donald Trump se întâlnesc în localitatea elvețiană pentru a discuta pacea din Ucraina, întâlnire programată cu mult timp în urmă. Pe lângă aceasta, Trump vrea să își promoveze noul concept de „Consiliu de Pace” care să înlocuiască ONU și să oblige aliații europeni să facă concesii cu privire la Groenlanda.

Trump nu crede că europenii se vor împotrivi prea mult la ceea ce o să ceară

Președintele Statelor Unite a declarat marți că este de acord cu o întâlnire între „diverse părți” în ceea ce privește Groenlanda, toate acestea în timp ce Trump intensifică presiunile asupra liderilor europeni în contextul întâlnirii de la Davos. Se așteaptă ca Trump să domine reuniunile de la stațiunea de schi elvețiană, punând la încercare alianța transatlantică prin eforturile sale de a prelua teritoriul autonom danez.

De cealaltă parte, Europa cântărește contramăsuri în urma amenințărilor președintelui american vă va impune taxe vamale țărilor care se opun dorinței lui de expansiune teritorială. Trump le-a declarat că nu crede că liderii europeni se vor „împotrivi prea mult” încercării sale de a cumpăra vasta insulă arctică”.

Rusia anunță o nouă ordine mondială

Acest război între aliați i-au făcut pe ruși să anunțe o nouă ordine mondială. Ministrul de Externe al Rusiei, Sreghei Lavrov, a declarat marți într-o ședință în care a prezentat activitatea diplomatică a Moscovei din anul precedent, că noua ordine mondială pe care o știam până acum s-a prăbușit. Acum contează doar „legea celui mai puternic”, spune Lavrov.


Recomandările autorului:

Trump numește planul Regatului Unit de a ceda Insulele Chagos către Mauritius un act de „mare prostie”. „Încă un motiv pentru care Groenlanda trebuie achiziționată“

Rusia anunță o nouă ordine mondială. Serghei Lavrov: „Ordinea mondială impusă de Occident a colapsat. Acum funcționează legea celui mai puternic”

Ursula von der Leyen anunță o nouă Europa de la Davos: „Nostalgia nu va readuce vechea ordine mondială. Sunt schimbări seismice. Construim o Europă independentă”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bătrânii din azile şi copiii din orfelinate fac supravieţuire, la propriu. Bolojan a stabilit că aceştia pot trăi cu 32 lei/zi cota de hrană

Copiii abandonaţi în grija statului şi bătrânii din azilele româneşti pot supravieţui cu mâncare de 32 lei, zilnic. Guvernul condus de Ilie Bolojan a...

Bursele europene au închis în scădere, după ce amenințările tarifare ale lui Trump au reaprins temerile privind un nou război comercial

Pe fondul deteriorării încrederii investitorilor după ce președintele SUA, Donald Trump, a relansat amenințările cu tarife comerciale împotriva Europei, readucând în prim-plan riscul unui...

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 21 ianuarie

Cele mai importante evenimente petrecute pe 21 ianuarie

ULTIMA ORĂ