Sunday, February 1, 2026

Sărbătoare cu cruce roșie pe 2 februarie. Întâmpinarea Domnului

Luna februarie 2026 vine cu o sărbătoare religioasă cu cruce roșie, chiar în a doua zi. Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian, fiind cea mai scurtă, cu numai 28 sau 29 de zile. Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile.

Pe data de 2 Februarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Întâmpinarea Domnului. Această sărbătoare, ce cade la 40 de zile de la Nașterea Domnului Iisus, se ținea la Ierusalim cel puțin de la începutul secolului al V-lea, „cu aceeași bucurie ca Paștele”. La Roma a fost introdusă în jurul anului 650.

Prezentarea pruncului Iisus în Templu

Sărbătoarea se referă la prezentarea pruncului Iisus în Templu. Denumirea răsăriteană de „Întâmpinarea Domnului” exprimă faptul că Mesia vine în Templul său și-l întâlnește pe Poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de Simeon și Ana. În Apus, în trecut, era văzută mai ales ca o sărbătoare a Maicii Domnului, fiind numită, până în 1960, „Purificarea Mariei”, cu referire la Legea iudaică: Lev 12.

Prin prisma religiei creștine semnificația sărbătorii este dată de Hristos ca lumină a neamurilor. Hristos aduce lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat. Creștinii trebuie să ducă această lumină în lume, dat fiind că împărtășesc misiunea și viața lui Isus Hristos.

El a împlinit acest lucru pentru oameni, prin moartea sa, prin care a nimicit puterea răului. Hristos a devenit asemenea oamenilor prin întrupare și, deoarece El Însuși a fost ispitit, îi ajută pe toți cei care sunt ispitiți.

Tradiția sfințirii lumânărilor de praznicul Întâmpinării Domnului este specifică, în România, zonelor Ardealului și Maramureșului, ca rezultat al influenței creștinismului vestic.

Trei sărbători cu cruce neagră

În a doua lună din an, cunoscută și ca luna lui Făurar, există trei sărbători cu cruce neagră. Românii ortodocși îl prăznuiesc pe 10 Februarie pe Sfântul Haralambie, pe 24 Februarie, Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, iar în ultima zi a lunii pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Patronatele din turism vor ca Irineu Darău să-și ceară scuze: ”Turismul nu este problema semnificativă a evaziunii fiscale”

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) respinge ferm etichetarea operatorilor din turism drept evazionişti fiscali şi solicită scuze publice din partea ministrului Economiei, Digitalizării,...

Noi descoperiri în cazul rămăşiţelor umane din Slobozia. Poliţiştii au găsit părţi ale unui cadavru în extravilanul oraşului

Poliţiştii din Ialomiţa au descoperit, duminică, părţi ale unui cadavru în extravilanul municipiului Slobozia, în continuarea cercetărilor demarate după ce, sâmbătă, au fost semnalate...

Teheranul avertizează că un atac american în Iran ar declanşa un conflict regional

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat duminică, potrivit presei de stat, că dacă Statele Unite vor ataca Iranul, confruntarea s-ar transforma...

ULTIMA ORĂ