În urmă cu o lună, pe 3 ianuarie 2026, forțele SUA l-au capturat pe dictatorul Nicolas Maduro direct din patul său în cadrul Operațiunii Absolute Resolve. Trump a dezvăluit că a folosit o armă ultrasonică secretă pentru a le bruia sistemele radar și a le dezactiva sistemele de apărare antiaeriană S-300 cumpărate din Rusia.
150 de aeronave, printre care multe elicoptere, au pătruns în spațiul aerian al Venezuelei pentru a bombarda infrastructura militară a țării. Între 23 și 47 de militari venezueleni, 32 de militari cubanezi și doi civili au fost uciși. Trupele Delta Forces i-au capturat cu succes pe dictatorul Nicolas Maduro și pe soția sa, Cilia Flores. Cei doi au fost transportați în SUA, fiind acum în detenție, sub acuzația de narcoterorism.
Vicepreședinta Delcy Rodriguez a depus jurământul ca noul președinte interimar al Venezuelei și 344 de prizonieri politici au fost eliberați până la 1 februarie. Industria petrolieră, anterior naționalizată, a ajuns sub controlul SUA pentru privatizare. Exxon și Chevron au fost printre companiile petroliere americane dispuse să preia cele mai mari rezerve de petrol din lume: 300 miliarde de barili de petrol.
După fix o lună de la capturarea lui Maduro, pe 3 februarie 2026, situația de la Caracas încă este incertă. După declarațiile președintelui american, alegerile nu vor avea loc prea curând. Trump chiar s-a proclamat „președinte al Venezuelei” după ce a refuzat să o susțină pe lidera opoziției Maria Machado.
Venezuela este într-o situație nemaiîntâlnită în istoria sa de 215 ani, marcată de războaie civile, dictaturi, haos, dar și de salturi majore în producția petrolieră.
Războiul de Independență al Venezuelei (1810-1823)
Pe 24 iulie 1783, în acest oraș, se născuse militarul și omul de stat care a condus revoluții împotriva dominației spaniole din America de Sud. Era Simon Bolivar, fiu al unei familii aristocrate cu descendență spaniolă, deci născut bogat. Tatăl său a murit când băiatul avea numai 3 ani, iar la 9 ani și-a pierdut și mama. A fost crescut de tutorii plătiți de unchiul său care i-a administrat moștenirea. La 16 ani, Bolivar a călătorit în Europa pentru a-și desăvârși educația, iar în 1801 s-a căsătorit cu fiica unui nobil spaniol.
În 1804, în plină epocă napoleoniană, Bolivar i-a studiat pe John Locke, Tomas Hobbes, Voltaire, Montesquieu și Rousseau, și chiar l-a întâlnit pe savantul Alexander von Humboldt. Impresionat de realizările lui Napoleon, Bolivar și-a dorit să-i preia modelul militar, însă spre deosebire de împăratul francez, acesta își dorea să devină „eliberator” de țări de sub dominația spaniolă.
S-a întors în 1807, în Venezuela, unde a participat la mai multe întâlniri conspirative.Pe 10 aprilie 1810 a început Războiul de Independență a Venezuelei împotriva monarhiei spaniole. Atunci, Bolivar a fost deportat de junta din Venezuela. A călătorit la Londra pentru a obține ajutor militar și financiar, Regatul Unit al Marii Britanii fiind adversar al Regatului Spaniol. A studiat instituțiile regatului și le-a considferat ca un model politic de stabilitate, scrie Britannica.
În martie 1811, un congres național s-a format la Caracas pentru a crea o constituție după modelul celei mai noi națiuni de atunci, Statele Unite ale Americii. Bolivar, prezent la eveniment, a ținut primul său discurs public: „Haideți să punem piatra de temelie a libertății americane fără frică. A ezita înseamnă a pieri.”.
Adunarea Națională a declarat independența Venezuelei la 5 iulie 1811. Un an mai târziu, în postura de ofițer, Bolivar a condus o expediție pentru a nimici forțele coroanei spaniole. Pe 6 august 1813, el și armata sa au intrat la Caracas. A primit titlul de „Eliberator”.
Columbia Mare (1819-1831)
După ce l-a întâlnit pe liderul revoluționar haitian Alexandre Petion, Bolivar a promis că va aboli sclavia în toată America hispanică. A traversat Anzii pentrua elibera Noua Granada în 1819.
Între 1821-1825, i-a învins pe spanioli în Venezuela și Panama, în Ecuador, Peru și Bolivia. Războiul de Independență al Venezuelei s-a încheiat în 1823, cu circa 500.000 de morți.
Venezuela, Panama, Ecuador și Noua Grenada s-au unit în Republica Columbiei, cu Bolivar ca președinte. De asemenea, el a condus concomitent Peru și Bolivia. În 1830, după ce a demisionat din funcția de președinte, a murit de tuberculoză, la vârsta de 47 de ani.
Un an mai târziu, Republica Columbiei s-a destrămat în mai multe republici independente, inclusiv Statul Venezuelei care s-a desprins și a adoptat o nouă constituție, cu generalul José Antonio Páez ca primul președinte. Sau mai degrabă, primul dictator mlitar.
Statul Venezuela: Epoca conservatoare (1830-1851)
De la o colonie spaniolă agrară la republică, Venezuela a fost condusă de o serie de lideri „caudillos” care și-au asumat puterea cu sprijinul armatelor personale pentru câștigurile personale, nu pentru binele națiunii.
Din 1830 până în 1903, au fost 50 de ani de războaie civile și 166 de revolte armate. Economia țării a crescut totuși din exporturile de cafea și cacao.
Partidul Conservativ a controlat țara din 1830 până în 1848. În 1840, a fost fondat Partidul Liberal de către Leocadio Guzman, care a readus cererile lui Bolivar în atenția populației: abolirea sclaviei, extinderea drepturilor la vot și protejarea claselor îndatorate.
Opoziția luase amploare împotriva oligarhiei și au început tensiunile dintre generalul Jose Tadeo Monagas, care s-a alăturat liberalilor, și generalul conservator Paez.
Statele Unite ale Venezuelei: Epoca liberală (1851-1892)
Din 1848 până în 1858, frații Monagas (Jose Tadeo Monagas și Jose Gregorio Monagas) au condus țara într-un regim dictatorial. Totuși, partidul liberal a abolit sclavia, a extins drepturile de vot, a interzis pedeapsa capitală și a prelungit mandatul președintelui de la 4 la 6 ani.
Țara a fost devastată de haos, foamete și epidemii. Între 1859 și 1863, a izbucnit Războiul Federal dintre federaliști și conservatori. Războiul a fost câștigat de federaliști, dar cu costul a 100.000 de vieți.
Din 1864 a devenit Statele Unite ale Venezuelei sub Juan Crisóstomo Falcón. În Revoluția din aprilie 1870, liberalii conduși de generalul Antonio Guzman Blanco au intrat la Caracas și l-au îndepărtat de la putere pe fiul lui Monagas.
Noul președinte a lansat un program de reforme și dezvoltare, precum și o nouă constituție care proclama dreptul la vot pentru toți bărbații.
Epoca militaristă (1892- 1958)
În 1899, un alt general, un caudillo din statul Tachira, Cipriano Castro, a intrat la Caracas cu armata și a preluat președinția. Acesa a instaurat un regim tiranic care a provocat un declin economic serios țării.
Din 1908 până în 1935, țara a fost condusă de facto de generalul dictator Juan Vicente Gomez, cel care a înființat forțele aviatice ale țării și a construit primele aeroporturi. El a avut cea mai îndelungată președinție din istoria țării, în trei mandate separate.
Regimul militarist a continuat pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, dar președintele Eleazar Lopez Contreras a restaurat câteva libertăți civile, a inaugurat școli publice, spitale, a susținut industria privată și agricultura și chiar a fost pentru organizarea sindicatelor, pentru ca ulterior, în 1937, să revină la dictatură. Acesta a fost urmat de Isaias Medina Angarita. Între 1941 și 1945, el a dezvoltat industria petrolieră și a stimulat producția.
Din 1953, Marcos Perez Jimenez a venit la putere după ce a luat parte la o lovitură de stat și a devenit președinte după anularea rezultatelor alegerilor din 1952. El a redenumit țara în Republica Venezuelei și a fost ultimul dictator militar care a condus țara.
Sub regimul său, creșterea prețurilor la petrol l-a încurajat să inițieze proiecte publice, construcții de drumuri, poduri și locuințe. El a dezvoltat industria mineritului, a oțelului și a construit hidrocentrale. Dar a înființat și o poliție secretă care a arestat opozanți.
Republica Venezuelei: Epoca democratică (1958-1999)
Din 1958 până în 1999, Venezuela a fost condusă de o serie de președinți de la Partidul Acțiunii Democratice de stânga la partidul social conservator de centru dreapta COPEI.
În 1960, Venezuela a devenit membru fondator OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol).
Sub președintele Romulo Betancourt, un reformator moderat, Venezuela a lansat programe de modernizarea agriculturii, dezvoltarea industriei oțelului, modernizarea sistemului medical și eforturi de eliminarea analfabetismului.
În primul mandat al președintelui Carlos Andres Perez, care a naționalizat industria fierului și a petrolului, Venezuela și-a triplat prețul petrolului din 1973 și a crescut importul de alimente, bunuri de lux, atrăgând și zeci de mii de imigranți din țările învecinate.
Anii 1980 au fost marcați de inflație și șomaj în masă sub alți doi președinți slabi. Reales în 1989, Perez a fost suspendat din funcție în 1993 după o perioadă de tensiuni politice.
Republica Bolivariană: Epoca socialistă (1999 – 2026)
După o rebeliune eșuată în 1993 împotiva lui Perez, Hugo Chavez, liderul Partidului socialist a Cincea Republică, a reușit să câștige alegerile din 1998. El a promis că le va asigura bunăstare săracilor. Din 1999, statul și-a schimbat denumirea în Republica Bolivariană a Venezuelei, un stat autoritarist de stânga axat pe naționalism, ecomomie centralizată și militarism. Chavez a creat chiar o ideologie care îi poartă denumirea: Chavism.
A crescut cheltuielile pe reformele sociale, a redistribuit bogăția petrolului țării, a creat o nouă constituție și a întărit relațiile cu Irak, Iran, Libia, Rusia, China și Cuba. A reușit să-i supraviețuiască revoltei de pe 11 aprilie 2002, când un milion de oameni au protestat în fața palatului prezidențial pentru a-i cere demisia.
Revolta s-a încheiat cu ciocniri violente și cu o lovitură de sat militară. După ce a stat în custodie, Chavez a revenit la conducere după trei zile cu susținerea armatei, care se temea de o posibilă dictatură de dreapta.
Deși s-a lovit de greve și proteste, Chavez a insistat pe planificarea socialismului de secolul 21, naționalizând industriile cheie, infrastructura electrică și telecomunicațiile. Relațiile cu SUA au devenit tensionate după ce din din 2007, Chavez a naționalizat rezervele vaste de petrol. Chavez a fost diagnosticat cu cancer din 2011, iar pe 5 martie 2013, a murit.
El a fost urmat de Nicolas Maduro în urma alegerilor. La fel ca Chavez, Maduro și-a creat un cult al personalității prin a se asocia cu figura revoluționară a lui Simon Bolivar. În cele din urmă, istoria modernă a Venezuelei s-a încheiat în ritmuri de pași de dans:
Sursa Foto: Wikipedia Commons/ Deviant Art
Autorul recomandă: Trump a decis cine va conduce Venezuela. A sosit, deja, la Caracas
MAI MULT GANDUL.RO
