Tuesday, February 10, 2026

Rusia anunță reținerea celui de-al treilea suspect în tentativa de asasinare a generalului Alexeev

FSB a confirmat că o a treia persoană a fost reținută în cadrul anchetei privind atacul armat asupra generalului Vladimir Alexeev, fără a oferi detalii suplimentare despre identitatea sau rolul acesteia în tentativa de asasinat, notează agenția Interfax, citată de Reuters

Duminică, autoritățile ruse au comunicat reținerea principalului suspect, Lyubomir Korba, cetățean rus, arestat inițial în Dubai și extrădat ulterior în Federația Rusă. Pe lângă Korba, a fost reținut și un presupus complice, Viktor Vasin, ambii fiind interogați de anchetatori.

FSB susține că cei doi suspecți și-ar fi recunoscut vina și ar fi declarat că au acționat „în numele Serviciului de Securitate al Ucrainei” (SBU). Korba ar fi fost recrutat de SBU în august 2025 și ar fi acceptat comiterea atentatului în schimbul unei recompense de 30.000 de dolari. 

Vineri, generalul Vladimir Alexeev a fost împușcat de mai multe ori, însă acesta a supraviețuit.   

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cupa României: CFR şi FC Argeş s-au calificat în sferturi. Rapid a fost eliminată

Echipele CFR Cluj şi FC Argeş s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale Cupei României, după meciurile cu Rapid, respectiv CS Dumbrăviţa.

Secretarul Comerţului Howard Lutnick se apără, în Senat, după ce s-a aflat în contact îndelungat cu Jeffrey Epstein. El recunoaşte o vizită cu familia, în 2012, pe insula pedofilului,...

Secretarul american al Comerţului Howard Lutnick s-a apărat marţi, într-o audiere în Senat, pentru că s-a aflat într-un contact îndelungat cu infractorul sexual Jeffrey...

Marius Tucă Show începe miercuri, 11 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist și sociolog. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul....

ULTIMA ORĂ