Tuesday, February 10, 2026

Dominic Fritz pierde, la Curtea de Apel Timișoara, procesul cu ANI în care este acuzat de conflict de interese. Care este următorul pas

„Curtea de Apel Timișoara a respins cererea mea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate care a constatat că m-aș fi aflat într-un conflict de interese în 2020. Decizia nu este definitivă și o voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”, a anunțat Dominic Fritz, marți, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, raportul ANI se referă la o hotărâre de Consiliu Local a cărei elaborare ar fi fost finalizată cu aproximativ două săptămâni înainte ca Dominic Fritz să își preia mandatul de primar. Este vorba despre o modificare de Plan Urbanistic Zonal (PUZ), realizată de o firmă de proiectare la care este asociat un arhitect care a împrumutat campania electorală a lui Dominic Fritz cu suma de 25.000 de lei.

„Consider că interpretarea ANI este abuzivă și a fost folosită ca o armă politică, luând în considerare că au lăsat raportul la sertar aproape 3 ani și l-au scos cu câteva săptămâni înainte să fiu ales pentru al doilea mandat”, a completat Fritz.

În ceea ce privește consecințele unei eventuale decizii definitive nefavorabile, Dominic Fritz menționează că sancțiunea prevăzută de Codul administrativ constă într-o abatere disciplinară, sancționată cu diminuarea indemnizației cu 10% pentru o perioadă de cel mult șase luni.

„Posibila sancțiune, dacă aș pierde în a doua instanță, este definită în Codul administrativ ca abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Spun asta ca să nu-și facă false speranțe unii – nu plec niciunde!”, a conchis Fritz.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Încurcate sunt căile Justiției. Mirabela Grădinaru și procurorul adjunct Nicolae Solomon au absolvit în același liceu, la doar un an distanță

Cu doar trei săptămîni până la publicarea listei cu procurorii care vor prelua șefia marilor parchete, noi detalii ies la iveală despre legăturile nebănuite...

Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani descoperită lângă Sfântu Gheorghe

O figurină feminină din lut, veche de peste 7.500 de ani, a fost descoperită recent în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe de către o echipă...

O tânără de 23 de ani din Marea Britanie ar fi fost împușcată mortal de tatăl ei după o ceartă despre Donald Trump

O tânăra din UK a fost împușcată mortal de tatăl ei în timp ce aveau o ceartă cu acesta despre președintele SUA, Donald Trump,...

ULTIMA ORĂ