Wednesday, February 11, 2026

Corpul de Control a finalizat verificările privind drumul forestier din Pădurea Băneasa. Ce arată raportul

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat, marți, finalizarea anchetei Corpului de Control referitoare la modul în care a fost gestionat contractul pentru accesul vehiculelor pe drumul forestier din Pădurea Băneasa, în apropierea cartierului Greenfield din nordul Capitalei.

În urma verificărilor, s-a constatat că în cadrul amenajamentului silvic aferent perioadei 2020–2029, lungimea drumului forestier FE002 a fost modificată prin includerea unui tronson suplimentar de aproximativ 0,72 km, corespunzător segmentului dintre borna silvică nr. 22 și borna silvică nr. 23, care a fost construit ilegal.

„Această prelungire a fost operată fără existența documentației legale privind schimbarea categoriei de folosință, fără proiect tehnic și fără aprobările prevăzute de legislația în vigoare pentru proiectarea și construirea drumurilor forestiere. În lipsa acestor elemente, tronsonul respectiv nu poate fi considerat drum forestier realizat în condițiile legii”, se menționează în comunicatul de presă emis de Ministerul Mediului.

Totodată, în urma verificărilor realizate de Corpul de Control, s-a mai constatat că lucrările de reparații și întreținere au fost contractate și executate inclusiv pentru segmentul de drum construit ilegal.

Verificările făcute în teren au confirmat existența tronsonului suprapus peste linia parcelară, dar și a barierelor de acces auto la capetele drumului. S-a constatat, de asemenea, că drumul este tranzitat periodic de autovehicule. În acest context, regimul juridic al drumurilor auto forestiere este cel de căi de transport tehnologic, de utilitate privată și deci, închisă circulației publice, cu anumite excepții prevăzute de lege.

Astfel, raportul evidențiază că extinderea unui drum forestier este posibilă, însă exclusiv în urma îndeplinirii unor condiții.

„Construirea sau extinderea unui drum forestier se poate realiza exclusiv în baza unei documentații tehnico-economice complete și după aprobarea schimbării categoriei de folosință, condiții care nu au fost îndeplinite în cazul segmentului suplimentar identificat. Având în vedere constatările efectuate, a fost propusă corectarea prevederilor din amenajamentul silvic și din hărțile amenajistice aferente, readucerea terenului forestier la starea inițială pe segmentul realizat fără bază legală, recuperarea integrală a prejudiciului constatat și sesizarea instanțelor pentru anularea contractului de peaj”, menționează Ministerul Mediului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Preşedintele columbian Gustavo Petro anunţă că a scăpat unei tentative de asasinat. O senatoare indigenă, Aida Quilcué, răpită şi eliberată

Preşedintele columbian Gustavo Petro, care se află la putere din 2022 şi care afirmă de luni de zile că reţele înarmate cu legături cu...

Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot sesizează justiţia împotriva diplomatului Fabrice Aidan, al cărui nume apare în dosarul Epstein

Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot a anunţat marţi că-l ”sesizează pe procurorul Republicii”, în urma implicării diplomatului Fabrice Aidan în scandalul Epstein, relatează...

Ministrul de Interne al Portugaliei a demisionat din cauza criticilor privind modul în care a gestionat criza meteorologică severă

Președintele Marcelo Rebelo de Sousa, aflat la putere, a acceptat demisia ministrului, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul prezidențial, potrivit Le Figaro. Ministrul Maria...

ULTIMA ORĂ