Raportul tehnic realizat de Veolia România Soluţii Integrate cu privire la Staţia de Producţie şi Tratare a Apei Potabile Curtea de Argeş – localitate care se confruntă de mai mult timp cu probleme în furnizarea apei potabile şi unde analizele au indicat prezenţa Clostridium perfringens, o bacterie periculoasă – consemnează stadiul avansat de degradare a echipamentelor şi obiectelor tehnologice existente în filiera actuală de tratare, dar şi faptul că, deşi staţia este funcţională, prezintă riscuri operaţionale semnificative. Specialiştii au constatat că bazinele sunt în stare de degradare şi cu pierderi de etanşeitate, că debitul soluţiilor folosite pentru tratarea apei se poate măsura doar manual, că panourile de automatizare aferente filtrelor sunt nefuncţionale, degradate, iar bazinele de apă filtrată nu au fost curăţate şi dezinfectate de aproximativ 20 de ani. Raportul propune un set de măsuri urgente, cu un termen de execuţie de 78 de zile lucrărotare, care însă nu implică oprirea alimentării cu apă a oraşului, confruntat de peste două luni cu mari dificultăţi. De asemenea, sunt propuse şi măsuri pe termen mediu, constând în retehnologizarea staţiei.
MAI MULT NEWS.RO





