Wednesday, February 11, 2026

Oana Țoiu, vizită la Oxford: „Educația și limba maternă sunt punțile care ne țin conectați”

Marți, Ministra de Externe Oana Țoiu a vizitat Lectoratul de limba română de la Universitatea Oxford, un proiect academic susținut de statul român încă din 2011.

Pe pagina sa oficială de Facebook, Oana Țoiu a transmis că a discutat cu oficiali și profesori despre cât de necesară este menținerea identității culturale românești în una dintre cele mai prestigioase universități din lume.

„Educația și limba maternă sunt punțile care ne țin conectați, indiferent de distanță, iar acest lucru e valabil și la Universitatea Oxford”, a declarat Oana Țoiu pe pagina sa de Facebook.

Ea a scris că lectoratul are un rol esențial în promovarea limbii române, care astăzi este a doua cea mai vorbită limbă străină în Regatul Unit.

Țoiu a discutat cu Sir Robert Chote, președintele Colegiului Trinity, și cu profesorii Martin Maiden și Oana Uță Bărbulescu despre modul în care identitatea culturală a României este reprezentată în mediul academic britanic.

„De altfel, avem o forță academică remarcabilă aici: peste 2.000 de profesori și cercetători români profesează în universitățile britanice care educă peste 6.000 de studenți români. Toți sunt viitorii vectori de expertiză ai României, dar au și un rol simbolic foarte important azi, de ambasadori ai excelenței noastre în Marea Britanie.”, a adăugat Țoiu.

În cadrul dezbaterii „In conversation with the Romanian Minister of Foreign Affairs” de la Trinity College, moderată de Reuben Constantine, tânăr britanic care studiază limba română, Ministra de Externe a discutat despre rolul strategic al României pe Flancul Estic.

„Eforturile noastre nu se opresc la nivel universitar. Discutăm deja ca limba română să devină materie de examen GCSE în școlile britanice și extindem cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, astfel încât copiii români născuți aici să-și poată păstra rădăcinile cu ușurință”, a mai spus ministra.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Preşedintele columbian Gustavo Petro anunţă că a scăpat unei tentative de asasinat. O senatoare autohtonă, răpită şi eliberată

Preşedintele columbian Gustavo Petro, care se află la putere din 2022 şi care afirmă de luni de zile că reţele înarmate cu legături cu...

Administrația Trump va abroga o hotărâre cheie care permite reglementarea gazelor care încălzesc planeta

„Președintele Trump va fi însoțit de administratorul EPA, Lee Zeldin, pentru a oficializa recesiunea constatată în 2009 în epoca Obama privind pericolul”, a declarat...

Administrația Trump va abroga o hotărâre cheie care permite reglementarea gazelor care încălzesc planeta

„Președintele Trump va fi însoțit de administratorul EPA, Lee Zeldin, pentru a oficializa recesiunea constatată în 2009 în epoca Obama privind pericolul”, a declarat...

ULTIMA ORĂ