Sărbătoare 18 ianuarie. Este cruce cu negru în calendarul ortodox. Puțini credincioși cunosc adevărata semnificație a acestei zile deosebite

Sărbătorile zilei:

OrtodoxeSf. Ier. Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

Greco-catoliceSf. aep. Atanasie şi Chiril

Romano-catoliceSf. Prisca, m.

Sfinţii Atanasie şi Chiril, arhiepiscopi ai Alexandriei, sunt sărbătoriţi în calendarul creştin ortodox la 18 ianuarie.

Sfântul Atanasie era din Alexandria, Egipt, şi a trăit în timpul succedării la conducerea Imperiului Roman a mai multor împăraţi, de la Constantin cel Mare (306-337) până la Valens (364-378).

A primit o educaţie solidă şi a fost făcut cleric de patriarhul Alexandru, căruia i-a urmat la păstorirea bisericii din Alexandria.

Sfântul Atanasie a fost ales ierarh, dar din cauza permanentei lupte cu ereticii arieni printre care se aflau şi membrii ai clerului a fost exilat de cinci ori din cetate.

În acea mare furtună şi tulburare stârnită de erezia ariană (erezie antitrinitară care susţinea că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl, iar între cele două persoane ale Sfintei Treimi ar fi existat diferenţa dintre “născut” şi “creat”, de unde rezulta inferioritatea Fiului), patriarhi în centrele bisericeşti care mărturiseau dreapta credinţă erau: Maxim al Ierusalimului (333-350), Alexandru al Constantinopolului (327-337) şi Atanasie al Alexandriei (328-373), care deşi în surghiun, nu lăsa cârma bisericii, cu cuvântul şi cu scrisul îndreptând dreapta credinţă.

Sfântul Atanasie a trecut la ceruri după 46 de ani de episcopat şi după osteneli lungi şi multe nevoinţe pentru dreapta credinţă. În cele din urmă, după mai multe izgoniri, a avut un scurt timp de linişte şi pace în scaunul episcopal, apoi s-a dus către părinţii săi, către patriarhi, către prooroci, către apostoli, către mucenici şi către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.

Despre Sfântul Atanasie se spune că atunci când era mic şi se juca pe malul mării, făcea ceea ce văzuse în biserică, căci copiii, alegându-l episcop, aduceau la el pe alţi copii elini, care erau încă nebotezaţi. Atunci el îi boteza cu apă din mare, spunând cuvintele de la Taina Sfântului Botez, la care mai adăuga şi ceva învăţătură, pe cât putea înţelegerea copilărească.

Despre acest fapt a aflat patriarhul Alexandriei, care i-a chemat la el pe toţi aceşti copii cu “episcopul” lor şi i-a întrebat ce făceau în jocurile lor la malul mării. Iar ei au spus cum l-au pus episcop pe Atanasie şi cum el i-a botezat pe copiii elini.

Patriarhul, cercetându-i cu de amănuntul s-a încredinţat că se săvârşiseră toate, potrivit cu normele Bisericii. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit ca bun botezul copiilor şi l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.

* Sfântul Chiril a fost succesorul patriarhului Teofil în scaunul patriarhal al Alexandriei.

S-a confruntat, în calitate de ierarh, cu susţinătorii ereziei nestoriene, care a fost răspândită în toată lumea creştină de patriarhul Constantinopolului, Nestorie. Acesta susţinea că Hristos este “numai om, nu-i Dumnezeu”, iar pe Născătoarea de Dumnezeu o numea nu Născătoare de Dumnezeu, ci “Născătoare de Hristos”.

În urma acestor controverse, împăratul Teodosie al II-lea a convocat la Efes cel de-al III-lea Sinod ecumenic (431), care după lungi dezbateri a sfârşit prin a-l îndepărta pe Nestorie din scaunul său şi a-l trimite în exil. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”)

Vremea 18 ianuarie. Temperaturi mult peste normele specifice perioadei

Astazi, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste normele specifice perioadei, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 15 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua în Banat, Crișana și Maramureș și local în Oltenia, Transilvania și Moldova și pe arii restrânse în rest, iar la munte, la altitudini mari, vor fi precipitații mixte.

Îndeosebi în zonele montane din vest și nord-vest se vor acumula cantități de apă de 20…30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în vest și nord-vest cu rafale în general de 45…55 km/h, iar pe crestele montane de 60..80 km/h, dar izolat și în centru și est, cu viteze mai mici. Izolat va fi ceață.***

In Bucuresti, Valorile de temperatură se vor situa cu mult peste normele specifice perioadei, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade. Cerul va avea înnorări și trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab și moderat.***

La munte, Valorile de temperatură se vor situa peste normele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și va ploua, iar la altitudini mari, vor fi precipitații mixte. Îndeosebi în zonele montane din vest și nord-vest se vor acumula cantități de apă de peste 20…30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane (rafale de 60…80 km/h).

Taiwan: Zece avioane chineze au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan în ultimele 24 de ore

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat joi că în ultimele 24 de ore zece avioane militare chineze au traversat linia mediană sensibilă a Strâmtorii Taiwan, informează Reuters, citat de Agerpres

Românii care pot lua pensie din mai multe țări. Cât trebuie să muncească în străinătate

Românii care au lucrat în mai multe țări trebuie să îndeplinească anumite condiții dacă vor pensii mai mari. Cine sunt românii care pot lua pensie din mai multe țări.

Pe Profit Insider: Zitec Com taie

Zitec Com taie . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.

Israel-Hamas/Noi atacuri americano-britanice în Yemen

Rebelii houthi au anunţat joi că forţele americane şi britanice au lansat o a patra rundă de lovituri în Yemen, asigurând în acelaşi timp că îşi vor continua atacurile asupra navelor din Marea Roşie, transmite AFP, preluat de Agerpres

VIDEO Zelenski: Vrem ca ţara noastră să aibă iniţiativa, nu inamicul. Trebuie să ne asigurăm că sfârşitul războiului depinde de acţiunile noastre

Preşedintele Volodimir Zelenski, proaspăt întors de la Davos, a părut miercuri seara să sugereze o nouă strategie în războiul cu Rusia: Ucraina ar trebui să nu se limiteze doar la a se apăra, ci ar trebui să treacă la atacuri împotriva Rusiei şi să preia iniţiativa în acest sens, a cerut liderul de la Kiev.

Polonia: Un tribunal a ordonat ca un politician aflat în greva foamei să fie hrănit forţat

Un tribunal polonez a ordonat ca un fost ministru aflat în greva foamei în închisoare să fie hrănit forţat, a declarat miercuri preşedintele Andrzej Duda, un caz care a stârnit emoţii intense pe fondul unui conflict între vechea şi noua administraţie privind statul de drept.

Rebelii Houthi revendică un atac asupra unei nave americane în largul coastelor Yemenului

Rebelii houthi din Yemen au afirmat miercuri că au vizat o navă americană în largul coastei Aden, la câteva ore după ce au fost reclasificați ca entitate „teroristă” de către Washington, potrivit AFP.

Ce scrie presa din Ucraina despre protestele de la graniţa cu România. Jurnaliştii amintesc că Zelenski îl lăuda în decembrie pe Iohannis

Presa din Ucraina relatează despre protestele de la graniţă ale transportatorilor şi agricultorilor români, care blochează transportul de marfă, punându-le în oglindă cu cele ale polonezilor, care tocmai au decis să ia o „pauză strategică” până la 1 martie, după ce au ajuns la o înţelegere cu guvernul.