Arabia Saudită este dispusă să recunoască Israelul dacă problema palestiniană va fi rezolvată, a declarat ministrul de externe al Arabiei Saudite, Faisal bin Farhan, transmite CNN, citată de Rador Radio România.
Șeful armatei israeliene spune că posibilitatea unui război și cu Hezbollah, în Liban, „este mult mai mare acum”
Șeful statului major al armatei israeliene, Herzi Halevi, a declarat că posibilitatea unui război între Israel și Hezbollah în următoarele luni „este mult mai mare acum decât era în trecut”.
Cod Roșu de zăpadă și ploaie în Luxembourg. Avertismentul emis de MAE
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Marele Ducat al Luxemburgului că autorităţile au emis cod roşu de zăpadă şi de polei pe întreg teritoriul acestui stat.
Planșeul care susține Piața Unirii o să fie consolidat în baza unui contract de 800 de milioane lei. Lucrările vor aduce restricții majore de trafic
Planșeul peste Dâmbovița, care susține Piața Unirii, va fi consolidat în baza unui contract de 800 de milioane de lei, iar acest lucru va aduce restricții de trafic majore.
Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, recunoaşte că Rusia va fi mereu în război cu Ucraina, iar un motiv pentru un atac va fi găsit şi peste 10 sau 50 de ani.
Armata israeliană: „Probabilitate mai mare de război în nordul Israelului în lunile următoare”
Probabilitatea unui război în nordul Israelului, la graniţa cu Libanul "în următoarele luni" este acum "mult mai mare decât era în trecut", a declarat miercuri şeful Statului Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, relatează AFP.
Rusia va mai ataca Ucraina în viitor, dacă nu o ocupă acum. Dezvăluirea explozivă a lui Medvedev
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, recunoaşte că Rusia va fi mereu în război cu Ucraina, iar un motiv pentru un atac va fi găsit şi peste 10 sau 50 de ani.
Cursă contra-cronometru pentru prinderea fugarului Zaher Iskandarani. Celebrul contrabandist sirian mai are 77 de zile până scapă de urmărirea internațională MOTIVARE
Autoritățile au la dispoziție 77 de zile începând de miercuri, 17 ianuarie, pentru a-l localiza și pentru a-l extrăda pe Zaher Iskandarani, celebrul contrabandist de tutun și alcool din anii 90, condamnat în 2014, în lipsă, la 5 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Pe data de 03.04.2024 se împlinește termenul de prescripție a executării pedepsei, astfel încât mandatul internațional de arestare emis pe numele afaceristului sirian va fi retras.
Premierul chinez a refuzat să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Davos
Volodimir Zelenski și alți lideri ucraineni nu au făcut un secret din dorinţa de a se întâlni cu oficiali chinezi în Elveţia în această săptămână, dar preşedintele ucrainean a plecat acasă fără întâlnirea dorită, relatează Politico, citat de News.ro.
Membrii delegaţiei chineze prezenţi în Elveţia au avut numeroase ocazii de a sta faţă în faţă cu omologii lor ucraineni, fie la Berna, fie la Forumul Economic Mondial de la Davos, dar acest lucru nu s-a întâmplat, Beijingul continuând să fie de partea lui Vladimir Putin.
Chiar înainte de summitul de pace multinaţional din Alpii elveţieni, şeful de cabinet prezidenţial al Ucrainei, Andrii Iermak, a declarat că este imperativ ca Beijiningul să se alăture discuţiilor de pace şi a lăsat să se înţeleagă că Zelenski va avea ocazia să discute cu premierul chinez Li Qiang.
În cele din urmă, Ucraina nu a făcut niciun progres în a determina China să se angajeze în discuţii, iar Zelenski şi Li nu au reuşit să-şi vorbească.
Decizia Chinei de a nu se întâlni cu ucrainenii pare să fie intenţionată şi nu rezultatul unei probleme de program.
Un oficial american de rang înalt citat de Politico sub acoperirea anonimatului a declarat că Beijingul a respins cererea Kievului pentru o întâlnire care să aibă loc la un moment dat în timpul vizitelor lor reciproce în Elveţia.
Un alt oficial american de rang înalt a declarat că Beijingul a refuzat orice întâlnire după ce a fost îndemnat de Rusia să înceteze întâlnirile diplomatice cu Ucraina.
Un oficial ucrainean a contestat această caracterizare, spunând că nu a existat nicio întâlnire cu oficialii chinezi în programul delegaţiei şi că Kievul nu a solicitat niciodată una. Oficialii chinezi nu au răspuns la o solicitare de comentarii, menţionează publicaţia de la Bruxelles.
Un oficial de rang înalt al Uniunii Europene a declarat că blocul a îndemnat China să reînnoiască contactul direct cu Zelenski, subliniind că o întâlnire cu Li în Elveţia ar fi fost un pas pozitiv.
Zelenski, discuții cu reprezentanții SUA și cu președinta Comisiei Europene
Fără o întâlnire cu China în programul său, Zelenski şi-a petrecut timpul coordonându-se cu partenerii-cheie, şi anume consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, şi secretarul de stat Antony Blinken, precum şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Volodimir Zelenski şi Li Qiang au transmis la Davos mesaje foarte diferite: Li a prezentat China ca fiind un loc sigur în care se poate investi, în ciuda problemelor sale economice – aruncând pe parcurs câteva săgeţi la adresa Statelor Unite – în timp ce Zelenski l-a atacat pe Putin şi a încercat să găsească sprijin pentru cauza Ucrainei.
Acesta este cel mai recent semn că China nu are nicio intenţie de a face presiuni pentru a pune capăt războiului la scară largă al liderului rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
În schimb, China a fost de partea Rusiei, furnizând forţelor sale materiale de uz militar care au susţinut efortul de război al Moscovei, în ciuda presiunilor şi sancţiunilor occidentale, arată Politico.
FOTO: Hepta
Horoscop 18 ianuarie 2024. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia celor mai frumoase îndemnuri din interior, cele care exprimă nevoi ale sufletului
Horoscop 18 ianuarie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi.
Horoscop Berbec – 18 ianuarie 2024:
Chiar dacă îți face plăcere, ar fi bine să-ți alegi cu mai multă grijă cuvintele și să lași de la tine, ca să nu ajungi la conflicte gratuite cu cei din mediul de la serviciu.
Horoscop Taur – 18 ianuarie 2024:
Ispita îmbracă astăzi haina plăcerilor tale, cele la care nu vrei să renunți sub nicio formă. Există riscul să exagerezi pe undeva și ar fi bine să nu faci asta, ca să nu te trezești cu tot felul de complicații, inclusiv în planul sănătății.
Horoscop Gemeni – 18 ianuarie 2024:
Totul e un iureș, iar cei care se lasă cuceriți de această stare nu numai că nu vor avea nimic de câștigat, ci vor pierde și din ceea ce au strâns cu mare grijă. Tentația ia forma vitezei cu care vrei să le vezi pe toate rezolvate.
Horoscop Rac – 18 ianuarie 2024:
Contează mult să te ocupi de tine, să-ți protejezi latura sensibilă, cea care te scoate din orice situație complicată. Tentațiile vin din mai multe direcții, dar cele mai atrăgătoare sunt cele care se asociază cu deplasările sau întâlnirile.
Horoscop Leu – 18 ianuarie 2024:
Este bine să prețuiești ocazia pe care ți-o oferă ziua de astăzi de a te revigora, dar să respecți și ritmul celor cu care cooperezi. Degeaba tu vrei totul acum, dacă ei nu vor sau nu pot să facă asta.
Horoscop Fecioară – 18 ianuarie 2024:
Este un moment bun pentru a exersa o atitudine ceva mai echilibrată față de problemele cu care te confrunți. Poate că unele dintre aceste probleme au soluții pe care le vei găsi în alte moduri decât cele cu care ești obișnuit.
Horoscop Balanță – 18 ianuarie 2024:
E cam multă agitație în jur, multe neîmpliniri, lipsuri care te sâcâie. Ar fi bine să temperezi această sursă de stres, ca să-ți poți economisi forțele și să te poți ocupa de ceea ce e important.
Horoscop Scorpion – 18 ianuarie 2024:
Este o zi în care contează foarte mult cum ești tu obișnuit să reacționezi față de situațiile care nu-ți convin. Ar fi bine să îți temperezi impulsurile războinice, ca să nu te trezești asaltat de alții care au aceleași porniri.
Horoscop Săgetător – 18 ianuarie 2024:
Ar fi bine să te lași în voia celor mai frumoase îndemnuri din propriul interior, cele care exprimă nevoi ale sufletului tău. Ai nevoie de această compensație, din când în când, ca să nu te păcălească exteriorul că doar el există.
Horoscop Capricorn – 18 ianuarie 2024:
Ai vrea să te lași în voia unor plăceri pe care simți că le-ai neglijat și de aceea ai impresia că ai devenit mai morocănos. Poți face asta, dar cu condiția să nu te trezești cucerit complet de acele plăceri.
Horoscop Vărsător – 18 ianuarie 2024:
Este bine să fii mai atent la ceea ce se desfășoară sub nasul tău, în familie, în imediata apropiere. Dacă privești prea departe, sunt șanse să nu descoperi anumite probleme în timp util.
Horoscop Pești – 18 ianuarie 2024:
Este important să păstrezi un echilibru între preocupările care te atrag și responsabilitățile pe care le duci la îndeplinire pentru că ți le-ai asumat și nu prea ai încotro.


