Australian Open 2024: Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur și la dublu

Eliminată dramatic de pe tabloul de simplu (după ce a condus cu 6-0, 3-0), Sorana Cîrstea s-a oprit în primul tur și în proba de dublu de la Australian Open, primul Grand Slam din 2024.

Oferte speciale în Bucovina, de Ziua Îndrăgostiților. Cât costă o noapte la căsuţă, într-un peisaj de poveste, cu acces gratuit la ciubăr

O idee bună ar fi să rezervaţi de pe acum sejurul pentru Ziua Îndrăgostiţilor. Mai puţin de o lună până atunci, dar dacă vreţi să vă duceţi perechea într-un loc special, ar fi bine să rezervaţi din timp. O sugestie poate fi Bucovina. Un târâm de poveste care are ceva frumos de oferit în orice perioadă a anului. 

Simtel numește trei executivi în roluri cheie pentru consolidarea poziției de lider a grupului în domeniul energiei regenerabile din România

Simtel Team anunță consolidarea de-partamentelor operaționale, de vânzări și marketing prin cooptarea a trei executivi cu experiență vastă în domeniile respective. Astfel, Robert Lucian Dragotoiu a fost numit Director de Operațiuni Inginerie și Implementare, Florin Alpopi a fost numit Director de Vânzări, iar Ana Maria Mihăilescu a fost numită Director de Marketing.

Vremea se va răci brusc sâmbătă și vine apoi gerul. Vineri vor fi +16 C în mai multe regiuni

​Joi va fi vreme mult mai caldă decât normalul, vineri va fi și mai cald, însă masele de aer rece vor face ca sâmbătă să fie în unele zone și cu 14 grade mai rece decât în ziua precedentă. Cum va fi vremea în următoarele zile?

Vouchere de vacanţă în 2024. Care sunt noile sume şi reguli de acordare

Voucherele de vacanţă reprezintă un suplimente pe care angajatorul alege să îl ofere angajatului. Totuşi, din acest an, lucrurile se vor schimba. Nu toţi angajații vor beneficia de acest privilegiu, ci doar o parte dintre ei.

200 de români, blocați pe aeroportul din Madrid. Au așteptat două ore degeaba în avion, apoi au fost dați jos

Aproximativ 200 de români au trăit o seară de coșmar pe aeroportul din Madrid după ce cursa unei companii low-cost a fost anulată, lăsându-i blocați în terminal. Oamenii au stat în avion două ore, după care au fost dați jos din aeronavă.

Cât de des trebuie să mergi la dentist

Vizitele regulate la dentist reprezintă o parte importantă a îngrijirii dentare preventive.

Percheziții după jaful din Ilfov: Pistolul letal furat de la un fost ofițer SRI, de negăsit!

La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii Serviciul de Investigații Criminale Ilfov, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au desfășurat 6 percheziții la domiciliile a 4 persoane, într-un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

De asemenea, polițiștii vor pune în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

La activități au participat polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Serviciul de Intervenții Acțiuni Speciale din cadrul IGPR,  Serviciului Acțiuni Speciale Ilfov, polițiști criminaliști și polițiști de la subunitățile de poliție din cadrul IPJ Ilfov.

Reamintim faptul că, la data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 19:47, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras din locuința situată în orașul Voluntari mai multe bijuterii, un pistol letal și 24 de cartușe.

Jaf Voluntari. Bunurile furate aparțin unui fost ofițer SRI. Bărbatul a asigurat securitatea pentru mulți demnitari, inclusiv pentru președintele SUA

Ce este „Bacillus Cereus” – dușmanul invizibil care se află în fiecare frigider

De câte ori am profitat de un moment liber acasă pentru a pregăti mâncarea în avans? Credem că, odată gătită, o putem păstra și conserva cu ușurință în frigider, întrucât avem concepția greșită că alimentele se vor păstra perfect câteva zile în acel spațiu rece. Însă, puțini oameni știu că temperatura scăzută nu protejează întotdeauna împotriva riscurilor de agenți patogeni, cu atât mai puțin atunci când vine vorba de alimente proaspăt gătite și calde.

Ce este Bacillus cereus?

Un risc deosebit îl prezintă orezul. Orice mâncare care conține orez ar trebui gătită la minimum 75 de grade Celsius, pentru a elimina riscul de îmbolnăvire. Motivul este dat de Bacillus cereus, o bacterie responsabilă pentru intoxicații alimentare.

Oamenii de știință vor să realizeze o hartă completă a modului în care indivizii din întreaga lume sunt înrudiți între ei

Sporii de Bacillus cereus, care se găsesc în orezul crud, supraviețuiesc la gătit și se înmulțesc, când orezul este menținut la temperaturi sub 65 °C. Acest bacil supraviețuiește inclusiv la temperaturi scăzute, intervalul de proliferare fiind la temperaturi între 4 °C și 55 °C. Din acest motiv, ca precauție când gătești orez, iată ce să faci:

După gătirea orezului, răcește-l rapid la o temperatură sub 4°C, pentru a încetini creșterea bacteriilor.Păstrează alimentele la temperaturi scăzute în frigider pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor. Dacă este posibil, utilizează un recipient ermetic. Consumă orezul în decurs de 24 de ore după gătire, pentru a minimiza riscul de producție a toxinelor. Dacă vrei să-l păstrezi mai mult timp, congelează-l.Atunci când reîncălzești orezul, asigură-te că o faci la o temperatură de cel puțin 74°C, pentru a distruge bacteriile prezente.Nu lăsa alimentele să stea la temperatura camerei sau într-un mediu cald mult timp, deoarece acest lucru poate favoriza creșterea bacteriilor.

SURSA

Netflix nu vrea să audă de Vision Pro

Netflix va fi marele absent din rândul serviciilor de streaming video disponibile pe noua cască Apple de realitate mixtă în momentul lansării.