Ironia sorții. Ana Aslan, obsedată de igienă, a fost răpusă de infecțiile intraspitalicești

Ana Aslan a avut ca pacienti prinți, regi, conducători de stat, șefi de servicii secrete, celebrități monndene, dar și oameni de rând. Paradoxal, ea însăși s-a ferit toata viața de medici, dar în zadar, scrie jurnalul.ro

Pe 19 mai 1988, puțin după miezul nopții, la Spitalul Elias trecea in neființă Ana Aslan. Doamna profesor, cum îi spuneau toți, fusese adusă cu câteva zile în urmă și cu greu a acceptat să fie operata de cancer de colon de profesorul Setlacec.A făcut pasul și când aproape că trecuse hopul, medicii decid că Ana Aslan trebuie “deschisă” din nou, din cauza unei infecții cu microbul Pioceanic, luat din spital.Febra pusese stăpânire pe trupul ei bătrân, iar infecția pe întregul abdomen.Astfel, printr-o ironie a sorții, femeia care era obsedată de curățenie și mirosuri, a murit din cauza unui microb care se dezvoltă în locurile murdare.

MAI MULT REALITATEA

Nutriționiștii au ales: care este cel mai sănătos tip de iaurt din supermarket

Iaurtul grecesc se obține printr-un proces de filtrare repetată, prin care zerul în exces este eliminat. Rezultatul este un produs mai dens, mai cremos...

Recomandăm și ...

Situație de urgență la Mediaș: rezervorul de gaz al unei mașini s-a fisurat după alimentarea la o stație GPL

Pompierii intervin, joi, în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, după ce au fost sesizaţi cu privire la fisurarea rezervorului GPL al unui autoturism care a...

ULTIMA ORĂ