Un val de ninsori și ger lovește România. Cum va fi vremea în Capitală

Dacă joi încă ne bucurăm de vremea de primăvară, de vineri vremea se schimbă radical, iar maximele nu vor depăși 3-4 grade Celsius.

„De sâmbătă răcirea va fi de interes în toată țara, chiar accentuat în partea de sud și sud-est a țării. La scara întregii țări, valorile de temperatură vor scădea între -4, până la 4,5 grade, la nivelul maximelor. În depresiuni vorbim de temperaturi sub pragul de ger, -10, -15 grade Celsius, până la -1 grad pe litoral. 

La munte vor predomina ninsorile, local se va depune strat consistent de zăpadă, iar pe creste, vitezele vântului la rafală vor fi de 70, 80 km/h.

Și în București ne așteptăm ca în noaptea de vineri spre sâmbătă să consemnăm la începutul nopții precipitații sub formă de ploaie, după care lapoviță și ninsoare. Duminică vor predomina ninsorile în toate regiunile. În Capitală, maxime de 1-2 grade”, a exolicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) la o televiziune de știri.

În București, temperaturile vor ajunge chiar și la -8 grade Celsius, iar vântul, chiar şi moderat, va accentua senzaţia de frig, anunță meteorologii.

Și la începutul săptămânii viitoare „minimele vor fi foarte coborâte, când se menţine masa de aer rece care va aduce din nou scăderi la valori sub pragul de ger nu numai în depresiuni, dar şi în zonele mai joase de relief, spre – 7, -8 grade Celsius În condiţiile unui vânt moderat, senzaţia de frig va fi una accentuată”, a precizat Mateescu.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

FOTO A fost inventat motorul hibrid care se montează pe mașini electrice

Horse Powertrain, companie de motoare și transmisii deținută de Renault și Geely, a dezvoltat un nou sistem de propulsie „all-in-one” numit X-Range C15 Direct...

Google mizează pe agenţi AI pentru a-şi creşte veniturile din segmentul corporate

Gigantul tehnologic Alphabet îşi intensifică strategia de monetizare a inteligenţei artificiale, plasând agenţii AI, respectiv asistenţii digitali capabili să acţioneze autonom, în centrul ofertei...

Wall Street atinge noi maxime în ciuda războiului cu Iranul: explicația din spatele recordurilor

În centrul acestei reveniri se află performanța financiară a companiilor, scrie AP. Pe termen lung, prețul acțiunilor este determinat de două variabile esențiale: cât...

ULTIMA ORĂ