Anunțul surprinzător făcut pe Facebook de un primar PSD: „Trebuie să ştii când să te retragi”

”Dragi cetăţeni ai comunei Berca, ţin în primul rând să vă mulţumesc pentru încrederea pe care aţi avut-o în mine încă de la începutul carierei mele ca şi viceprimar şi mai apoi ca primar. Vă mulţumesc pentru tot ce am învăţat şi ce am trăit alături de dumneavoastră în aceşti 12 ani. Chiar dacă am preluat conducerea primăriei cu o datorie foarte mare, am încercat să dezvolt cât mai mult comuna noastră, am pus foarte mult suflet în fiecare proiect, reuşind astfel să duc la bun sfârşit multe realizări importante. Cu toate acestea, ca orice poveste, şi aceasta ajunge la un sfârşit. Anul 2024 este an electoral şi pe această cale vreau să vă anunţ oficial ca am luat decizia de a nu mai candida la funcţia de primar al comunei Berca”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Ionel Dobriţa.

Primarul, în vârstă de 42 de ani, şi-a motivat hotărârea spunând că în viaţă ”trebuie să ştii când să te retragi”.

De asemenea, el a afirmat că va sprijini necondiţionat, atât la alegerile din acest an, cât şi la cele care vor urma, echipa PSD, partid pe listele căruia a fost ales primar în ultimele două mandate, după ce anterior a ocupat timp de 4 ani funcţia de viceprimar al aceleiaşi localităţi din partea PNL.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ilan Șor, arestat în lipsă. 30 de zile de detenție în dosarul furtului de 100 milioane de dolari din BEM

Decizia a fost anunțată de Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova și vizează una dintre cele mai mediatizate cauze de corupție bancară din ultimul deceniu. Mandatul...

Următorul medicament revoluționar împotriva cancerului ar putea proveni dintr-o boală despre care puțini au auzit

Următorul medicament important împotriva cancerului ar putea veni din cercetarea unei boli tropicale, nu din oncologie. Un studiu publicat joi arată că un tratament...

Un viceamiral german constată o prezenţă rusească „din ce în ce mai agresivă” în Marea Baltică

Prezenţa navelor de război ruseşti şi securitatea în regiunea Mării Baltice rămâne o preocupare deosebită pentru marina germană, a declarat joi viceamiralul german Axel...

ULTIMA ORĂ