Arnold Schwarzenegger a vândut la licitație ceasul de lux nedeclarat pentru care a fost reținut pe aeroportul din Munchen

Starul francizei „Terminatorul” a vândut, joi, la licitaţie, pentru 270.000 de euro, ceasul de lux pe care uitase să îl declare când a aterizat la Munchen, în Germania, la o zi după incident, scrie Le Figaro, potrivit News.ro. Schwarzenegger a fost reținut câteva ore pe aeroport.

Prețul de start pentru ceasul pe care Schwarzenegger îl deţine a fost de 50.000 de euro iar veniturile obţinute în urma acesteia vor fi donate pentru combaterea schimbărilor climatice.

„Un final fericit pentru aventura vamală a lui Arnold Schwarzenegger”, a scris vineri, într-un comunicat de presă, Schwarzenegger Climate Initiative. Organizaţia de protecţie a mediului va primi fondurile strânse în timpul serii organizate în luxoasa staţiune de schi austriacă Kitzbühel.

Pe scenă, spre amuzamentul celor 160 de invitaţi aleşi de el, printre care şi trimisul american pentru climă John Kerry, starul hollywoodian a făcut spectacol, făcând glume pe seama incidentului de la Munchen.

„A fost o experienţă nebună”, a declarat el, potrivit unei înregistrări video publicate de site-ul TMZ.

Miercuri, actorul de origine austriacă a fost reţinut de vameşii de la aeroportul din Munchen la sosirea sa în Germania. Personalul vamal l-a acuzat că nu a declarat ceasul. După aproximativ trei ore, actorul a reuşit să îşi continue călătoria şi i s-a permis, de asemenea, să includă ceasul în licitaţie.

Schwarzenegger a fost de acord la Munchen să plătească taxe vamale pentru ceasul personal, scrie agenţia dpa.

El a cooperat în permanenţă, „chiar dacă a fost o investigaţie incompetentă, o comedie totală de erori, dar una care ar fi determinat un film poliţist foarte amuzant’, potrivit Schwarzenegger Climate Initiative.

De asemenea, actorul voia să participe la cursa de schi Hahnenkamm din satul Kitzbühel din Alpii austrieci.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Orbán condiționează sprijinul pentru împrumutul acordat Ucrainei de UE: Vrea reluarea livrărilor de petrol prin Drujba

Duminică, premierul ungar, Viktor Orbán, a spus că este dispus să își ridice veto-ul asupra unui împrumut de 90 de miliarde de euro acordat...

SUA și Iran se acuză reciproc de blocarea Strâmtorii Ormuz. Trump nu mai răspunde la întrebări despre război: ”Dați-i afară!”

Focurile trase asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz reprezintă o încălcare a acordului de încetare a focului - acuză președintele american Donald Trump. 

SUA și Iran se acuză reciproc de blocarea Strâmtorii Ormuz. Trump nu mai răspunde la întrebări despre război: ”Dați-i afară!”

Focurile trase asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz reprezintă o încălcare a acordului de încetare a focului - acuză președintele american Donald Trump. 

ULTIMA ORĂ