Foști ofițeri ai serviciilor secrete din Republica Moldova pregătesc o campanie de dezinformare, susține SIS

Serviciul de Informații și Securitate de la Chișinău (SIS) a anunțat vineri, 19 ianuarie, că „a intrat în posesia de date ce indică la relansarea campaniilor de dezinformare și manipulare” prin care se vrea destabilizarea Republicii Moldova, dar și compromiterea relațiilor cu Ucraina.

„Un grup de persoane pregătește lansarea în spațiul public a narativului prin care acuză instituțiile statului de acțiuni orientate contra unor cetățeni ai Ucrainei, care ocupă diverse funcții în instituțiile guvernamentale ucrainene. Printre membrii grupului respectiv se regăsesc și foști ofițeri de informații, cetățeni ai Republicii Moldova, care, în diferite perioade, au fost demiși și eliberați pentru acțiuni coruptibile, însușirea banilor publici, abuz de putere, sechestrări de persoane, interacțiuni nesancționate cu servicii speciale străine”, se arată în comunicatul SIS.

Pentru a da credibilitate, grupul respectiv vrea să publice o copie a unui document, parte a unui dosar penal gestionat de una dintre procuraturile specializate, susține Serviciul de Informații al Republicii Moldova, fără să spună concret despre ce este vorba.

Printre țintele campaniei de dezinformare și manipulare se numără, potrivit SIS, compromiterea relațiilor diplomatice ale Republicii Moldova, în special relațiile moldo-ucrainene și scăderea încrederii și a cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina.

„Asemenea acțiuni se încadrează în setul de instrumente ale războiului hibrid dus de Federația Rusă contra Republicii Moldova având pe aspectul dat un caracter țintit, de discreditare a eforturilor autorităților naționale și ale fiecărui cetățean al țării noastre întru păstrarea păcii și securității în regiune”, se arată în comunicat.

SIS a precizat că „frecvența și amploarea unor astfel de manifestări va crește pe durata anilor 2024-2025”, ținta fiind „procesele de reformă, cele electorale care se vor desfășura în Republica Moldova, dar mai ales procesul de negocieri pentru aderarea la UE”.

Serviciul secret al Republicii Moldova a recomandat cetățenilor să fie vigilenți și să se informeze „din surse oficiale și credibile”.

La Seul începe unul dintre cele mai mari festivaluri ale trandafirilor, cu 45.000 de plante înflorite înainte de termen

Evenimentul începe pe 30 mai și se desfășoară până pe 7 iunie. Festivalul va transforma Theme Garden din parcul sud-coreean într-un decor inspirat din povestea...

Recomandăm și ...

Prima țară NATO și UE care trimite trupe militare în România, după incidentul cu drona de la Galați. Cât timp va dura misiunea

Italia este prima țară NATO și UE care ar urma să trimită 100 de membri ai Forțelor Aeriene Italiene în România, după ce o...

George Simion, la Forumul ECR: „Un continent care nu își poate apăra granițele nu va rămâne o putere globală”

Președintele AUR, George Simion, acuză modelul economic promovat de UE ca fiind motivul principal pentru slăbirea economiilor naţionale şi apariţia  dependenţelor strategice periculoase. În discursul...

La Seul începe unul dintre cele mai mari festivaluri ale trandafirilor, cu 45.000 de plante înflorite înainte de termen

Evenimentul începe pe 30 mai și se desfășoară până pe 7 iunie. Festivalul va transforma Theme Garden din parcul sud-coreean într-un decor inspirat din povestea...

ULTIMA ORĂ