Patru polițiști din Hunedoara, reținuți pentru abuz. Au „uitat” să-și testeze șeful pentru consumul de alcool în trafic

pe numele celor patru agenţi de poliţie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a emis, joi, mandate de aducere, aceştia fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu, ulterior suspecţii fiind reţinuţi pentru 24 de ore.”Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, în seara zilei de 16.03.2023, unul dintre agenţii de poliţie, în exercitarea atribuţiilor de poliţie rutieră, a oprit, pe raza oraşului Vulcan, un autoturism condus de fostul comandant al Poliţiei Municipiului Petroşani, despre care exista suspiciunea că s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. În aceste împrejurări, cu intenţie şi cu scopul de a nu constata comiterea faptei ilicite, reprezentată de conducerea autovehiculului pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, agentul de poliţie nu l-a testat pe acesta cu aparatul etilotest din dotare, pentru stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat”, se precizează în comunicat.Totodată, ajutat de ceilalţi trei agenţi, poliţistul “a simulat” o verificare a conducătorului auto cu aparatul etilotest, astfel încât să ateste valoarea zero a nivelului de alcool în aerul expirat. În acest fel, suspectul ar fi făcut inutilă o eventuală recoltare de probe biologice de sânge, necesară pentru stabilirea ştiinţifică a concentraţiei de alcool în organism şi împiedicând, în acest mod, tragerea la răspundere contravenţională sau penală a respectivului conducător auto, menţionează sursa citată.Faţă de cei patru agenţi de poliţie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de vineri aceştia să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propuneri de arestare preventivă.

MAI MULT REALITATEA

Inițiativă parlamentară. AUR propune scutirea de impozit pentru chiria studenților angajați

Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede introducerea unui regim fiscal neimpozabil pentru chiria suportată de...

Recomandăm și ...

„Atunci ne-am dat seama cât de aproape am fost să murim.” Mărturiile locatarilor blocului lovit de dronă la Galați

Considerat cel mai grav incident de securitate din România de la începutul războiului din Ucraina, atacul cu dronă de la Galați a lăsat zeci...

Inițiativă parlamentară. AUR propune scutirea de impozit pentru chiria studenților angajați

Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede introducerea unui regim fiscal neimpozabil pentru chiria suportată de...

Un lider PSD a criticat lipsa unei solicitări pentru activarea Articolului 4 al NATO după incidentul de la Galați

Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat lipsa unei solicitări oficiale din partea României pentru activarea Articolului 4 al Tratatului NATO, în contextul recentului atac...

ULTIMA ORĂ