Românii vor putea cumpăra antibiotice FĂRĂ rețetă din farmacii. În ce condiții

„Prin excepție de la prevederile alin. (1), farmaciștii care își desfășoară activitatea în unități farmaceutice autorizate, în situații de urgență medicală, pot elibera medicamente din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic a căror denumire comună internațională este marcată cu semnul „*“ în anexa nr. 1 la prezentul ordin, în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore, doză calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului. Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza declarației al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin”, prevede Ordinul MS, publicat în Monitorul Oficial, relatează HotNews.ro.

Consumul de antibiotice crește în sezonul rece, iar România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce priveşte rezistenţa la antimicrobiene, declara în toamna trecută Andrei Baciu, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit lui Baciu, într-un an, 4,2 milioane de români au avut reţetă compensată sau gratuită pentru tratament cu antibiotic.

„Iar sfatul meu este unul simplu: nu luaţi antibiotic decât la recomandarea unui medic. Iar acest medic nu trebuie să fie dr. Google!”, mai spunea fostul președinte al CNAS.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Trump ameninţă cu închisoarea pe oricine avariază bazinul de la Lincoln Memorial. El nu-şi asumă numeroase probleme de după renovare, considerate de opozanţi o metaforă a unei preşedinţii ratate

Preşedintele american Donald Trump ameninţă cu închisoarea pe oricine atacă unul dintre proiectele sale de renovare, al bazinului uriaş de la Lincoln Memorial, la...

CONSULTĂRI LA COTROCENI – Dominic Fritz: I-am spus preşedintelui că USR nu va putea să susţină un guvern din care face parte PSD / Stăm la dispoziţie pentru a...

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat marţi, după consultările cu şeful statului, că USR nu va putea să susţină un guvern din care face...

Mesajul Carrefour în România dupǎ vânzarea către proprietarii Dedeman: Obiectivul nostru comun rămâne acela de a genera valoare adăugată pentru clienți, parteneri și echipe, asigurând o tranziție fluidă. Ce...

Carrefour România anunță că a fost finalizat procesul de autorizare a tranzacției dintre Carrefour Group și Pavăl Holding privind vânzarea operațiunilor locale ale retailerului...

ULTIMA ORĂ