Un bărbat a fost arestat în Hunedoara după ce a folosit ilegal de mai multe ori cardul bancar al unei alte persoane

Bărbatul a fost arestat, vineri, pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat de furt, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, după ce a folosit un card bancar pe care îl luase din apartamentul unei persoane din oraşul Haţeg, relatează Agerpres.

Inculpatul a reuşit să intre, pe 8 decembrie 2023, în apartamentul din Haţeg prin folosirea unei chei false, iar de acolo a luat cardul bancar al persoanei păgubite şi suma de 1.300 de lei.

Ulterior, suspectul a reuşit să folosească instrumentul bancar în peste 80 de tranzacţii, inclusiv retrageri de numerar, paguba creată deţinătorului de drept ridicându-se la 35.331 lei.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara l-au reţinut joi, 18 ianuarie, pe suspect şi au solicitat vineri arestarea preventivă a acestuia pentru infracţiunile de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au aprobat solicitarea procurorilor, astfel că suspectul va rămâne în arest preventiv timp de 30 de zile.

Cod portocaliu: Risc de viituri puternice în trei județe

Potrivit hidrologirlor, avertizarea intră în vigoare sâmbătă la ora 16.15 și este valabilă până duminică la ora 10.00. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crasna...

Recomandăm și ...

Nicuşor Dan, despre cât de sigur e să mergem pe litoral: În 10 iunie o să avem o discuţie la NATO şi aşteptăm o suplimentare de echipamente. MApN, MAI,...

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, despre cât de sigur e să mergem pe litoral, după pătrunderea dronei marine în Portul Constanţa, că în...

POLITICO: NATO analizează un nou angajament de 70 miliarde euro pentru sprijin militar acordat Ucrainei

Țările NATO discută un nou obiectiv de finanțare de 70 de miliarde de euro pentru sprijin militar acordat Ucrainei, care ar urma să fie...

Nicuşor Dan, despre speculaţia că dronele ucrainene urmăreau un vas din flota fantomă a Rusiei: Nu este un vas din flota fantomă, a mai făcut tipul acesta de trasee...

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, despre speculaţia că dronele ucrainene care au ajuns în zona Portului Constanţa urmăreau un vas din flota fantomă...

ULTIMA ORĂ