Viceprimăriţa din județul Vaslui cu acte de studii false, plasată sub control judiciar. Ce au descoperit polițiștii, în timpul anchetei

Lenuţa Damian, care este şi profesoară de Limba Română la Liceul “Ştefan cel Mare” din comuna Codăeşti, este acuzată că ar fi folosit o diplomă falsă, în baza căreia ar fi obţinut inclusiv gradul didactic I, relatează Agerpres.

“Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează cercetări faţă femeia de 50 de ani, din comuna Codăeşti, judeţul Vaslui, bănuită de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în perioada 2008-2023. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii vasluieni au stabilit că, în perioada menţionată, persoana cercetată ar fi falsificat acte de studii, care atestau calificarea de cadru didactic, obţinând, în baza acestora, toate gradele profesionale. La data de 18 ianuarie 2024, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din comuna Codăeşti, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă”, precizează reprezentanţii IPJ Vaslui.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale a femeii.

În trecut, Lenuţa Damian a fost suspectă într-un alt dosar penal, fiind acuzată că, în calitate de diriginte, ar fi modificat nota unei eleve, la un alt obiect faţă de cel pe care ea îl preda la clasă. La finalul cercetărilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui au dispus renunţarea la urmărirea penală.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Nicuşor Dan: Subiectul mare pentru Europa de la acest Consiliu este discuţia pe buget, pe cadru financiar multianual / În linii mari, noi vrem un buget cât mai mare....

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că subiectul mare pentru Europa de la acest Consiliu european este discuţia pe buget, pe cadru financiar multianual...

Un tânăr de 18 ani moare la New York, într-un accident de caleaşcă în Central Park. Mamdani vrea să pună capăt acestei atracţii turistice pentru ”binele cailor”

Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit într-un accident de caleaşcă în Central Park, la New York, a anunţat poliţia, în contextul...

Trump anunță că tranzitul petrolier din strâmtoarea Ormuz a fost reluat: Prețurile la carburanți sunt în scădere, piețele sunt în creștere

Donald Trump a anunțat că în urma încheierii acordului de pace cu Iran, tranzitul petrolier din strâmtoarea Ormuz a fost reluat.  Președintele american susține că...

ULTIMA ORĂ