Ședință PNL pentru discutarea strategiei partidului pentru alegerile europarlamentare

 

Şedinţa este programată la un hotel din incinta unui complex comercial din oraş, la reuniune urmând să mai participe secretarul general al PNL, Lucian Bode, prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan, europarlamentarul Vasile Blaga, dar şi alţi reprezentanţi din conducerea PNL. La întâlnirea regională de la Iaşi vor fi prezenţi lideri PNL din şase judeţe ale Moldovei, împreună cu staff-urile judeţene de campanie. ”Ne aşteaptă un an electoral greu şi e nevoie să turăm motoarele. Moldova este importantă pentru PNL şi vrem să obţinem rezultate bune în această regiune”, au declarat pentru News.ro surse liberale. Tot marţi este programat un Comitet Director Judeţean al PNL Iaşi, la care vor participa 500 de membri liberali. La eveniment va fi prezent şi Nicolae Ciucă. În cursul serii de marţi, liderul PNL va avea o întrevedere cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan. În cursul aceleiaşi zile, Nicolae Ciucă va fi prezent la evenimentul de prezentare a noului terminal al aeroportului ieşean. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, însoţit de mai mulţi miniştri liberali, va participa, miercuri, la manifestările care vor fi organizate la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor Române. La manifestări este aşteptat să participe şi premierul Marcel Ciolacu, totodată lider al PSD. La Iaşi vor mai prezenţi liderul USR Cătălin Drulă, cel al PMP, Eugen Tomac, preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban, dar şi liderul AUR George Simion.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Slovacia a început deja să primească țiței prin conducta Drujba. Ce anunță autoritățile de la Bratislava

Slovacia a început să primească țiței prin conducta Drujba, joi dimineața, a anunțat Ministerul Economiei al țării, confirmând astfel sfârșitul unei întreruperi care a...

Cea mai ieftina motorină este astăzi în București

Motorina cea mai ieftină se vinde, joi în București, în rețeaua Petrom, unde litrul costă 8,33 de lei. În Capitală benzina poate fi cumpărată...

Prințul Harry face o vizită neanunțată în Kiev. El va participa la o conferință pe tema securității

Prințul Harry a sosit joi, la Kiev, într-o vizită neanunțată care va dura două zile, pentru a-și manifesta sprijinul față de Ucraina. Vizita sa...

ULTIMA ORĂ