O aplicație extrem de POPULARĂ în România, pusă pe lista neagră. Trebuie dezinstalată urgent!

La mai puțin de un an de la lansare, aplicația chinezească de cumpărături Temu a reușit să cucerească poziția de lider. Acest lucru a amplificat controverele, mai ales în Germania și Franța.

Asociația de consumatori „60 millions de consommateurs” a criticat vehement Temu, acuzând-o de promovare a „practicilor comerciale extrem de dubioase”. Aceștia solicită ferm blocarea aplicației, subliniind problemele create de aceasta. Cele mai frecvente vizează faptul că managerii aplicației ar închide ochii în mod intenționat la comerțul cu falsuri, ceea ce are un impact devastator asupra afacerilor locale.

Aplicația are o politică agresivă și netransparentă

Îngrijorările legate de aplicația Temu au fost împărtășite și de către germani. Ei au adus în discuție problemele anterioare cu o altă aplicație de cumpărături, Pinduoduo, care a fost retrasă din App Store și Play Store. Germania a avertizat cu privire la politica de marketing agresivă a lui Temu, la comentariile false pozitive și la reglementările neclare, cu accent deosebit asupra politicii de returnare a produselor, recomandând evitarea utilizării acesteia, potrivit WeLiveSecurity.com.

 

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cupa Mondială 2026: Paraguayanul Damian Bobadilla a marcat primul autogol al turneului

Paraguayanul Damian Bobadilla a marcat primul autogol al Cupei Mondiale din 2026.

Katy Perry, Future şi Tyla, la a treia ceremonie de deschidere a Cupei Mondiale, la Los Angeles – VIDEO

Katy Perry, Future şi Tyla s-au aflat printre vedetele care au performat la a treia ceremonie de deschidere a Cupei Mondiale, de această dată...

„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat deliberat pentru a crește promovabilitatea

Bacalaureatul la Matematică a devenit mai ușor în ultimii zece ani, iar subiectele sunt concepute astfel încât să nu scadă rata de promovabilitate.

ULTIMA ORĂ