Mihai Trăistariu e foc și pară, după ce România nu va participa la Eurovision 2024: „Anul trecut au risipit 400.000 de euro ca să se ducă toți cu neamurile acolo”

Mihai Trăistariu este foarte furios, după ce a aflat că România nu va participa la Eurovision 2024. Artistul a mărturisit că își pregătise deja o piesă pentru a concursul muzical.

Mihai Trăistariu își făcuse planuri mari pentru acest an, însă toate i-au fost date peste cap după ce a aflat că România nu va mai participa la Eurovision 2024. Încă de anul trecut, cântărețul declara că este în căutarea unei melodii cu care se ne reprezinte țara în concursul internațional de muzică. Televiziunea natională a anunțat că nu deține resurse financiare pentru a acoperi, anul acesta, prezenţa României în marea competiție europeană. 

„Sunt foarte dezamăgit și foarte supărat! Nu vorbesc de faptul că aveam eu o piesă că pe ăștia îi doare în cot oricum de Trăistariu, nu-i interesează. Dar, e ca și cum ai spune că, dacă la fotbal am ieșit codași, nu mai mergem anul viitor la campionat. 

Nu ai cum să scoți muzica românească de pe harta lumii. Era important să scrie și România pe ecran, chiar dacă vom avea ani mai buni sau mai proști. Sunt indignat pe cei patru care au votat împotrivă. Pe ăștia contra vreau să-i văd ca să înțeleg de ce! Normal ar fi să ne spună cine sunt pentru că televiziunea e susținută din bani publici.

Eu atât vreau să știu: de ce nu mă lasă pe mine să particip la Eurovision? Am înțeles că bagă bani în fotbal, Olimpiadă, deci bani găsesc, cei 180.000. Anul trecut au risipit 400 000 de euro ca să se ducă toți cu neamurile acolo”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click!.

„Pe mine m-au încurcat pentru că aveam o piesă de la niște producători din Finlanda”

Artistul mărturisește că găsise o piesă potrivită pentru Eurovision și apelase la un compozitor din Finlanda. „Trebuiau să anunțe de la 1 octombrie, când se deschid preselecțiile în toate țările, că România nu va participa. Nu ne ții până la final de ianuarie!

Pe mine m-au încurcat pentru că aveam o piesă de la niște producători din Finlanda, care mi-au zis că mai bine mă înscriu în România că sunt șanse să câștigăm. Am așteptat degeaba, acum nu mai am ce să fac cu melodia! Ce să fac, o mai țin un an?!”, a mai spus indignat solistul pentru sursa mai sus-menționată.

Mihai Trăistariu

România nu participă la Eurovision 2024

Hotărârea ca România să nu participe la ediția din acest an a Eurovision Song Contest a fost luată joi, 25 ianuarie, de Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv) cu 5 voturi „pentru”, 4 „abţineri” şi 4 „împotrivă”, anunță instutuția printr-un comunicat de presă, invocând „constrângeri financiare”.

„Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administrație (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC)”, se precizează în comunicat.

Totodată, joi a fost adoptat bugetul SRTv pentru anul 2024, care „nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional”, mai menționează instituția.

Televiziunea Română argumentează situația prin faptul că „pe lângă producțiile consacrate”, în acest an sunt alocate fonduri pentru alte „proiecte prioritare”, precum „transmiterea Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, continuarea procesului de retehnologizare – automatizarea emisiei canalelor SRTv, investiţii în sistemul de producție al ştirilor, continuarea investiţiilor în noul sediu al TVR Craiova și alte proiecte de modernizare îndelung amânate”.

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Un ucrainean şi un cetăţean din Republica Moldova au fost reţinuţi la Cluj pentru înşelăciuni prin metoda „Creditul”

Un cetăţean ucrainean şi unul din Republica Moldova, ambii în vârstă de 19 ani, au fost reţinuţi, sâmbătă, pentru 24 de ore, de poliţiştii...

Jandarmeria s-a sesizat în privința unor activități cu caracter xenofob la „Marșul Normalității”

Jandarmeria Română s-a sesizat în timpul „Marșului Normalității„, organizat sâmbătă 13 iunie, de senatoarea Diana Șoșoacă, cu privire la fapte care încalcă Constituția, în...

Starmer şi Trump au discutat despre eforturile de a pune capăt conflictului cu Iranul

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a discutat despre eforturile de a pune capăt conflictului din Iran în timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele SUA, Donald...

ULTIMA ORĂ