Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din Bucureşti. Fostul președinte are o viroză puternică

Fostul preşedinte Traian Băsescu, 72 de ani, a fost internat vineri seară, 26 ianuarie, la Spitalul Militar Central din Bucureşti, cu o viroză pulmonară puternică, potrivit News.ro și Știrile Protv.

Traian Băsescu a fost internat la Secţia Clinică Boli Infecţioase. Europarlamentarul PMP primește tratament, iar starea sa este acum stabilă.

Traian Băsescu a mai avut probleme medicale. În martie 2022, la puţin timp după decizia instanţei supreme privind colaborarea sa cu Securitatea, el a fost internat la spital în Bruxelles, speculaţiile la acel moment fiind că a avut probleme de inimă.

În 2006, el a fost supus unei operaţii de hernie de disc, iar în 2020 a declarat că a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe la nivelul aortei, într-un spital din Paris, fără a preciza însă momentul intervenţiei.

Traian Băsescu, care a fost președintele României în perioada 2004-2014, a fost declarat pe 23 martie 2022 colaborator al Securității printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În urma deciziei ÎCCJ de colaborare cu Securitatea, Traian Băsescu și-a pierdut drepturile cuvenite foștilor șefi de stat, între care vila de protocol oferită de stat, și dispozitivul de protecţie al SPP.

Ucraina a dejucat un complot de asasinare a unui oficial HUR. Atac cu dronă pregătit de un suspect cu legături în Rusia

Potrivit autorităților, suspectul ar fi acționat la comanda serviciilor secrete ruse și urma să primească 100.000 de dolari pentru executarea asasinatului. Conform informațiilor publicate de...

Recomandăm și ...

Secretul celor care își aranjează compulsiv activitățile zilnice. Ce au ratat psihologii

Angajatul care și-a aranjat agenda de patru ori în acest trimestru nu a rămas în urmă cu productivitatea, așa cum ar fi crezut unii...

Asiguratorii din România au plătit anul trecut despăgubiri de peste 421 milioane euro în baza polițelor de asigurări de viață

Asiguratorii din România au plătit, în 2025, despăgubiri în baza polițelor de asigurări de viață de peste 421 milioane euro, în creștere cu 12%...

Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Eugen Tomac: „Avem nevoie de argumente, fiindcă nu suntem masochiști politici”

UDMR nu garantează deocamdată susținerea Guvernului Tomac, a transmis marți liderul formațiunii, Kelemen Hunor, după întâlnirea cu premierul desemnat. Acesta a avertizat că un...

ULTIMA ORĂ